Temperaturile în scădere au făcut, la Iași, a treia victimă din ultimele zile. Un bărbat de 65 de ani a ajuns la spital, cu o hipotermie severă, după ce a căzut în curtea casei şi şi-a petrecut întreaga noapte în frig.
Medicii au constatat ca pacientul avea o temperatură corporală de doar 24 de grade. În prezent, starea lui este stabilă, dar va rămâne internat la Clinica de Medicină Internă.
„S-au început manevrele de încălzire internă şi externă, activă şi pasivă. Pacientul a răspuns bine la aceste manevre de încălzire şi este în continuare investigat pentru toate cauzele care ar fi putut duce la această hipotermie,” a spus medicul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” Iaşi.
(Sursa: digi24.ro)