Vaccinurile pe care filiala din Iași a Institutului Cantacuzino le producea în exclusivitate vor putea fi fabricate în București. Este anunțul pe care l-a făcut ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, aflat luni seară la ceremonia de deschidere a anului academic la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
Institutul Cantacuzino din Iaşi îşi închide porţile de pe 18 octombrie, după ce din 2010 nu mai producea niciun ser. Agenţia Naţională a Medicamentelor a ridicat autorizaţia, pe motiv că are nevoie de retehnologizare. La Iaşi se produceau vaccinuri unice, cum este cel tetanic, dar şi imuno-modulatori folositi pentru creşterea imunităţii şi în tratarea afecţiunilor respiratorii, care nu au echivalent în altă ţară.
„De anul viitor, în funcţie de banii pe care-i vom avea că e nevoie de investiţii foarte mari, vom încerca să facem ceea ce făcea sucursala de la Iaşi să facem la Bucureşti, la Institutul Cantacuzino Bucureşti,” a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.
(Sursa: digi24.ro)