NABABII DE LA DRDP. Lefegii la stat, cu averi colosale: o colecţie impresionantă de apartamente, vile şi maşini de lux

0
1422

Foto: vila lui Viorel Scutaru

Declaraţiile de avere ale şefilor de la Drumuri şi Poduri Iași sunt o colecţie impresionantă de apartamente, vile şi maşini de lux. Lipsa banilor pentru asfaltări pare o problemă minoră pentru conducerea CNADNR, în condiţiile în care compania îşi permite să plătească doi directori la Iaşi şi aproape 1.000 de angajaţi în toată Moldova.

 

Dacă unii salariaţi se chinuie din salarii de 1.500 de lei, şefii de la Drumuri strâng averi impresionante.

 

Dan Pilă

 

Câştigă, dar nu adună

Ovidiu Mugurel Laicu, directorul regional executiv, pare cel mai sărac dintre directori, deşi veniturile sale sunt substanţiale. El are două apartamente spaţioase, ambele primite ca moştenire. În afara maşinilor de serviciu, conduce un Fiat Albeea. Însă, nu a pus deoparte niciun ban. A declarat un credit bancar de 10.000 de euro, scadent peste doi ani. Pentru anul trecut, Ovidiu Laicu şi-a trecut în declaraţia de avere suma de 24.000 lei primită ca director adjunct la Citadin, 12.000 lei primiţi din postura de consilier al Poliţiei şi 18.000 lei încasaţi în cele două – trei luni de şef al DRDP Iaşi. Soţia este funcţionar public şi a câştigat 15.500 lei. Aşadar, familia Laicu a primit de la stat 69.500 lei, ceea ce înseamnă aproape 5.800 lei lunar. În plus, Ovidiu Laicu a mai adunat circa 1.700 de lei din poziţia de membru în consiliile de administraţie de la Apavital şi Citadin.

 

Viorel Scutaru a fost director DRDP până în 2011. Are o minunăţie de vilă în Miroslava

 

Pilă, în Lexus

Fost director al DRDP şi schimbat din funcţie în 2011, Viorel Scutaru nu are nicio declaraţie de avere depusă. Actual inginer în cadrul DRDP, Scutaru are o vilă evaluată la câteva sute de mii de euro în Miroslava, în apropierea Staţiunii de cercetări pomicole. Un alt fost director al DRDP, Dănuţ Pilă, are şi el o situaţie materială consistentă. Deţine trei loturi de casă la Negreşti, Horpaz şi Miroslava şi două apartamente în Iaşi. În declaraţia de avere de anul trecut figurează un Peugeot 107, dar spre sfârşitul anului a achiziţionat un Lexus de ocazie. Are un credit de 45.000 euro dar, ca director regional DRDP a câştigat peste 78.000 lei, la care se adaugă pensia de fost ofiţer SRI de aproape 24.000 lei. Soţia lui Dănuţ Pilă este director la Ambulanţă şi a câştigat din această funcţie 54.000 lei, la care se adaugă încă 20.000 de lei obţinuţi din postura de contabil la firme private. Împreună, soţii Pilă au câştigat 176.000 lei anul trecut, adică 14.600 lei pe lună, echivalentul a 3.200 de euro.

 

Ovidiu Laicu

 

Salariu de 9.600 lei

Şeful Districtului Bacău, Constantin Andronache, are o vilă la Tg. Ocna şi un salariu de 35.000 lei. În schimb, directorul de întreţinere, Vlad Cercel şi-a cumpărat, în 2006, două maşini relativ scumpe: un Seat Leon şi un Mercedes. Câştigă 56.000 lei anual, la care se adaugă câteva mii de lei obţinute ca diriginte de şantier la diverse societăţi comerciale. La rândul său, directorul de investiţii, Ştefan Ilie, are o moştenire de 2 hectare de teren la Bereşti şi şi-a construit o casă de 200 mp la Valea Adâncă. Conduce un Nissan cumpărat în 2007 şi are 34.000 lei în conturi. La venituri din salarii a trecut iniţial „conform fişei fiscale”, după care a revenit şi a declarat 115.000 lei câştigaţi de la DRDP, adică circa 9.600 lei lunar. Soţia este pensionară.

 

 Marius Ostaficiuc

Ostaficiuc împrumută

Viorel Lemnaru este şef la Albiţa şi are două apartamente, unul în Huşi şi altul în Iaşi. Cel din Huşi a fost primit ca donaţie, iar cel din Iaşi este ipotecat. Are credite de 57.000 lei şi a câştigat 44.800 lei. Soţia lucrează tot la DRDP, ca magaziner, şi a câştigat puţin peste 10.000 lei anual. În opoziţie cu Lemnaru se află Marius Ostaficiuc, directorul comercial al DRDP. Ostaficiuc are trei terenuri în Iaşi, unul primit ca donaţie. Deţine un apartament şi a avut să-i împrumute senatorului Ionel Agrigoroaei suma de 55.000 euro. Ostaficiuc datorează 61.000 euro şi a declarat venituri de sub 50.000 lei. A încasat bani de la UPA, de la DTC Consulting, Asociaţia Consensual şi DRDP. Soţia este inginer la Poşta Română şi a avut un salariu de 15.000 lei anual.

1 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments