Precipitaţii mixte şi polei vor fi în aproape toată ţara, începând de marţi noapte, iar din noaptea de miercuri spre joi va ninge în nord-est şi în zona de munte, iar în sud-est va ploua.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că, din noaptea de marţi spre miercuri, vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, mai întâi în partea de sud-vest, apoi în aproape toată ţara.
Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri vor fi depuneri de polei local în Oltenia, sudul Banatului şi sud-vestul Munteniei.
În prima parte a zilei de miercuri, poleiul se va forma şi în restul Munteniei, inclusiv în Bucureşti, precum şi pe arii restrânse în Dobrogea. După-amiaza şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi se va forma polei local şi temporar în regiunile din jumătatea de nord a ţării.
Începând din noaptea de miercuri spre joi vor predomina ninsorile, în special în nord-est şi în zona de munte, iar în sud-est va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă mai importante, a precizat ANM.
(Sursa: zf.ro)