Cinci firme de salubrizare din București, amendate pentru că nu au curăţat drumurile

0
60
FOTO: bucurestifm.ro
Firmele de salubrizare care se ocupă cu deszăpezirea în Capitală au fost amendate din cauză că nu au curăţat drumurile, potrivit unui comunicat de presă.

 

Este vorba despre 5 firme, respectiv Romprest (asigură deszăpezirea în sectoarele 1 şi 2), Supercom (sectorul 2), Rosal (sectorul 3), Rebu (sectorul 4) şi Urban (sectorul 6). ”Cele cinci firmele de salubrizare au fost verificate luni, toate fiind amendate pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă”, a anunțat Poliţia Capitalei într-un comunicat de presă, transmite Capital.

 

Totodată, marţi dimineaţă erau cinci semafoare nefuncţionale: în Piaţa Crângaşi, pe Splaiul Unirii – Şoseaua Vitan-Bârzeşti, pe şoseaua Valea Oltului – Prelungirea Ghencea şi pe strada Virtuţii – Splaiul Independeţei. De asemenea, poliţiştii de la Brigada Rutieră a Capitalei şi reprezentanţii Registrului Auto Român au făcut controale în trafic pentru depistarea autovehiculelor neechipate cu anvelope de iarnă, obligatorii dacă drumul este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei.

 

Șoferii care nu au autovehiculele echipate cu anvelopre de iarnă pot primi între nouă şi 20 de puncte de penalizare şi amenzi între 945 şi 2.100 de lei, putând să le fie reţinut şi certificatul de înmatriculare a maşinii, potrivit Codului Rutier.

 

 

(Sursa: capital.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments