Magistratul Mircea Aron, noul preşedinte al CSM

0
64
FOTO: evz.ro
Magistratul Mircea Aron a fost ales, miercuri, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorul Mircea Aron este reprezentantul ales din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Consiliul Superior al Magistraturii.

 

El şi-a prezentat în faţa Plenului CSM proiectul managerial cu obiectivele şi priorităţile din mandatul său, precum şi viziunea sa pentru rezolvarea vulnerabilităţilor sistemului judiciar. De asemenea, el a răspuns întrebărilor adresate de către membrii CSM în legătură cu abordarea unor soluţii pentru eficientizarea activităţii.

 

Judecătorul Mircea Aron a susţinut, în proiectul de candidatură, că CSM trebuie să gestioneze în cele mai bune condiţii de transparenţă şi corectitudine procedurile privind numirea în funcţii de conducere la ÎCCJ, PÎCCJ şi DNA. În opinia sa, o prioritate a CSM în 2016 ar trebui să fie sesizarea Parlamentului cu propunerile de modificare a legilor Justiţiei elaborate de Consiliu, în baza unei analize serioase a nevoilor sistemului şi care au făcut obiectul consultărilor cu instanţele de judecată, cu ÎCCJ, MP, INM.

 

Mircea Aron a mai arătat că o altă propunere punctuală care a stat în atenţia membrilor Consiliului este aplicarea din 2017 a dispoziţiei art.136 din Legea 304/2004 potrivit căreia atribuţiile MJ referitoare la bugetul instanţelor să fie preluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aron a subliniat necesitatea ca, printr-o comunicare mai intensă cu comisiile juridice ale Parlamentului, împreună cu MJ, să fie deblocate modificările articolelor din Codul de procedură penală şi Codul penal, determinate de deciziile de neconstituţionalitate ale CCR.

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments