Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare

0
91
FOTO: enational.ro
Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnat, vineri, la 4 ANI de ÎNCHISOARE, cu EXECUTARE, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă însă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa. În același dosar, Marian Căpățână a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, informează digi24.ro.

 

Fratele fostului preşedinte Traian Băsescu şi presupusul său complice, Marian Căpăţână, au fost trimişi în judecată în 2014 pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă. La ultimul termen de judecată, cei doi nu s-au prezentat. Tot atunci, procurorii au cerut pe lângă pedeapsa maximă și confiscarea sumei de 250.000 de euro de la Mircea Băsescu și de 350.000 de euro de la Marian Căpățână.

 

Avocații lui Mircea Băsescu au solicitat achitarea clientului lor, susținând că nu există probe din care să reiasă că a făcut trafic de influență, iar în cazul unei condamnări au cerut să fie cu suspendare sub supraveghere.

 

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentPeste o mie de bătrâni din centrele de îngrijire şi asistenţă au primit o mângâiere din partea artiştilor
Articolul următorOMV Petrom a stabilit un schimb de active cu Gazprom, schimb care implică România
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments