Iașul ar putea ajunge, în următorii ani, la jumătate de milion de locuitori. Ce zonă se va dezvolta cel mai mult

0
160

Arhitecții implicați în realizarea Plunului Urbanistic General (PUG) al Iașului apreciază că zona Moara de Vânt, DN 28 Păcurari (şes Bahlui), în sudul comunei Holboca, deasupra Copoului, partea de est a oraşului şi în Bucium -, va avea cel mai mare coeficent de dezvoltare. dintre cele şase zone de extindere menţionate în proiect.

 

„La nivelul Iaşului există mai multe culoare care au un potenţial de dezvoltare mai mare decât restul oraşului şi, într-adevăr, axul dat de DN 28 (spre Leţcani, n.r.), calea ferată, şes Bahlui cu terenurile adiacente, pe direcţia de la Antibiotice către centru şi apoi Zona Industrială, la fosta Coca-Cola, are cel mai mare potenţial, pentru că beneficiază de facilităţi“, a declarat pentru „Ziarul de Iași” coordonatorul în urbanism al PUG-ului, arhitectul Iustin Hen.

 

Noul PUG prevede introducerea în intravilan a peste 1.400 ha, creşterea fiind de aproape 23%. Zonele de extindere pot susţine aproape 250.000 de noi locuitori, lucru ce ar însemna o creştere a populaţiei Iaşului la aproape 550.000 de persoane.

 

Potrivit PUG-ului, zona de extindere DN 28 Păcurari ar putea adăposti 93.000 de locuitori în locuinţe colective, zonă urmată de Iaşi – est (42.000 locuitori în locuinţe colective), Bucium (16.100 locuitori în locuinţe individuale şi pe versant), Moara de Vânt (11.100 locuitori în locuinţe individuale şi pe versant), deasupra Copoului (4.500 locuitori în locuinţe individuale şi pe versant) şi sub Cicoarei (4.500 locuitori în locuinţe colective). De asemenea, zona din sudul comunei Holboca poate „adăposti“ circa 20.000 de angajaţi.

 

PUG-ul stabileşte ca extinderea să aibă loc „etapizat“. În lipsa unei astfel de extinderi în trecut, rezerva limitată de teren a condus, se arată în PUG, la o migrare a rezidenţilor în comunele limitrofe şi la „o denaturare statistică a numărului de locuitori ai municipiului“.

 

În zonele de extindere propuse în noul PUG, proiectanţii spun că trebuie consolidaţi şi stabiliţi poli de activităţi cu caracter terţiar şi cu deservire la nivel regional (comerţ, servicii, instituţii, sport, IMM-uri) pentru susţinerea dezvoltării unor structuri funcţionale echilibrate în zona periurbană (şes Bahlui – Antibiotice, Viticul­tori, Şorogari – Aeroport).

 

Citește mai mult AICI

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments