Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o informare meteo de precipitaţii, valabilă de la ora 23,00 şi pînă marţi, 12 ianuarie, ora 9,00, transmite Radio Iași.
În intervalul menţionat, în jumătatea de nord a Moldovei, temporar vor fi mai ales ploi, iar în zona montană înaltă se vor semnala precipitaţii mixte.
În nordul Carpaţilor Orientali precipitaţile vor cădea aproape continuu, iar cantităţile de apă ce se vor cumula pe durata întregului interval, vor atinge, izolat 15…20 l/mp.
Vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi la munte, cu viteze mai mari în cursul nopţii de luni spre marţi.
(Sursa: radioiasi.ro)