Incredibila poveste a copilului de 10 ani care a supraviețuit șase luni într-un adăpost improvizat

0
82

Un băiat de 10 ani din Ucraina, care a dispărut în urmă cu şase luni, a fost găsit într-un adăpost improvizat, pe malul unui râu, unde a supravieţuit mâncând resturi din tomberoane şi reciclând deşeuri pentru a câştiga câţiva bănuţi.

 

Bogdan Furman a dispărut de acasă fără ca cineva să intuiască unde ar fi putut ajunge. Deşi a fost căutat de forţe impresionante de poliţie, el nu a fost găsit, iar autorităţile au bănuit că a căzut pradă unui pedofil şi i-au pregătit familia pentru ce e mai rău, relatează Daily Mail.

 

La începutul acestei luni însă, poliţiştii au găsit o ascunzătoare improvizată, ascunsă sub zăpadă, pe malul râului Dnieper. Băiatul le-a spus oamenilor legii că a fugit de acasă pentru că era nefericit şi era deseori bătut de părinţii care consumau alcool.

 

Pe străzi, Bogdan s-a împrietenit cu un tânăr de 24 de ani, fără adăpost, despre care spune că i-a devenit un al doilea tată. „A fost ca un tată pentru mine. Mereu mă întreba dacă îmi e foame, se îngrijoră dacă îmi era frig. Când locuiam cu părinţii mei, de fiecare dată când întârziam puţin de la şcoală, tatăl meu mă bătea”, a povestit băiatul.

 

Bogdan s-a reîntors în familie, însă asistenţii sociali îi supraveghează îndeaproape pe părinţi.

 

(Sursa: stirileprotv.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments