Moartea misterioasă a fostului şef al propagandei ruseşti naşte o serie de întrebări în presa americană. Potrivit publicaţiei „The Daily Best“, fostul ministru rus al Presei şi consilier al lui Putin, Mihail Lesin, a murit în timp ce se pregătea să bată palma cu FBI.
Mihail Lesin, poreclit „Buldozerul“ pentru cenzurarea criticilor Kremlinului, a murit subit la vârsta de 57 de ani. Trupul său neînsufleţit a fost găsit pe 5 noiembrie 2015 în camera unui hotel din Washington. Potrivit unui membru al familiei sale citat de postul Russia Today, el a murit în urma unei crize cardiace. Autorităţile americane au deschis o investigaţie asupra morţii sale, iar o concluzie urmează să fie făcută publică abia luna viitoare.
Însă presa americană nu are răbdare şi încearcă să risipească misterul legat de prezenţa fostului apropiat al lui Putin într-un hotel din apropierea sediului FBI. „The Daily Best“ scrie că Lesin, care locuia din 2011 la Berverly Hills, în California, era monitorizat de Departamentul american al Justiţiei şi FBI şi a murit în timp ce se pregătea să fie inclus în programul de protecţie a martorilor în SUA. Fostul şef al propagandei ruseşti deţinea, cu siguranţă, informaţii sensibile despre membri din anturajul lui Putin, subliniază publicaţia citată. Mihail Lesin a demisionat în 2014 de la conducerea gigantului Gazprom-Media, invocând motive legate de familie.
În 2014, senatorul republican Roger Wicker din Mississippi a solicitat o anchetă împotriva lui Lesin, suspectat de spălare de bani şi corupţie. El ar fi adunat active în valoare de milioane de dolari atât în Europa, cât şi din imobiliare în SUA, în timp ce lucra pentru Guvernul rus.
Potrivit „The Daily Best“, acuzele aduse de Wicker aveau o bază solidă, iar Departamentul american al Justiţiei şi FBI erau interesate de activităţile lui Lesin.
Fostul apropiat al lui Putin intenţiona să se mute la New York împreună cu fotomodelul Viktoria Rahimbaeva, în vârstă de 29 de ani, care a născut o fetiţă anul trecut.
(Sursa: adevarul.ro)