La început a crezut că este o pişcătură inofensivă de insectă. Însă, la 28 de ore după ce a observat leziunea minoră pe picior, timp în care a suferit dureri atroce, bărbatul a murit.
Este cea de-a nouă persoană ucisă anul acesta de bacteria Vibrio Vulnificus.
Fotografia arată leziunea cu care Henry Konietzky, din Florida, s-a trezit dintr-odată duminică, după ce a fost cu soţia lui pe răul Halifax, relatează Daily Mail.
A călcat într-un muşuroi de furnici şi a simţit pişcături mici.
Medicii cred că asta a fost “poartă de intrare” în organismul său pentru bacteria Vibrio Vulnificus, numită şi bacteria care se hrăneşte cu carne – una din cele mai periculoase bacterii din lume, care se dezvoltă în apele calde şi sărate din Florida.
Imediat ce rana a început să se infecteze, bărbatul s-a dus la spital şi a primit tratament cu antibiotic. Soţia lui spune că în ciuda tratamentului primit, starea lui a început să se degradeze văzând cu ochii şi, după 28 de ore, organele lui au cedat şi a murit.
(Sursa: stirileprotv.ro)