Ultima ispravă a procurorului Emilian Eva: inculpatul într-un dosar de corupție, scos din arest preventiv

0
101

Judecătorii Tribunalului Iaşi au luat o decizie neașteptată într-un dosar de corupţie, ultimul în care a efectuat cercetări procurorul Emilian Eva înainte de a fi reţinut. Magistraţii ieşeni au decis să restituie la Parchet dosarul în care un basarabean este acuzat de dare de mită şi în care a fost reţinut de Emilian Eva cu puţin timp înainte ca procurorul să intre, la rândul său, în vizorul procurorilor DNA.

 

Basarabeanul Veaceslav Nistriciuc a fos eliberat din arest preventiv, ieri, şi plasat în arest la domiciliu. Potrivit procurorilor, ancheta din acest caz a început în luna noiembrie a anului trecut, atunci când un poliţist de frontieră de la Ţuţora a formulat un denunţ în care spunea că a fost contactat de un omolog din Republica Moldova care i-a propus să ajute reţeaua de contrabandişti să introducă ţigări în România, în schimbul a câte 50 de euro pentru fiecare bax, relatează „Ziarul de Iași”.

 

„Astfel, a fost organizată o acţiune comună de către Parchetul General al României prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi Procuratura Anticorupţie a Republicii Moldova prin Centrul Naţional Anticorupţie pentru destructurarea reţelei“, au menţionat autorităţile române.

 

Procurorii români au supravegheat acţiunea derulată de contrabandişti, în total ajungând în România 66.500 de pachete de ţigări de contrabandă. Veaceslav Nistriciuc a fost prins în flagrant când oferea 7.500 de euro. Dosarul a fost retrimis procurorilor pentru a fi refăcut.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments