Un piroman a pus gând rău unei familii: a dat foc de două ori la aceeași gospodărie

0
59

 Vineri dimineaţă, o familie din oraşul Ştefăneşti, județul Botoșani, şi-a văzut pentru a doua oară în ultimele două săptămâni averea ameninţată de flăcări. Ambele incendii au fost provocate, cel mai probabil, cu intenţie.

 

Primul incendiu s-a înregistrat pe 24 septembrie şi s-a soldat cu pagube materiale în valoare de cca. 1.000 lei, fiind distruse trei tone de furaje. Pompierii au salvat bunuri materiale în valoare de aproximativ 50.000 lei.

 

Astăzi dimineaţă, puţin înainte de ora 05.00, proprietarul gospodăriei a observat că furajele care nu au fost distruse în primul incendiu, ardeau. Speriat, acesta a solicitat sprijinul pompierilor.

 

La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate.

 

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă la clădirile din apropiere. Incendiul a fost stins în mai puţin de jumătate de oră. Pagubele au fost estimate la 500 lei.

 

Ambele cazuri au fost preluate de către poliţişti.

 

 

(Sursa: botosaninecenzurat.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments