Un profesor brăilean vrea să primească dreptul de a purta armă, pentru a-i putea împuşca pe unii elevi

0
85
FOTO: opiniatimisoarei.ro
FOTO: opiniatimisoarei.ro
Poză simbol
Un dascăl de la Liceul de Artă „Hariclea Darclee” din municipiul Brăila propune pe reţeaua de socializare Facebook „dreptul profesorului de a purta armă în şcoală, pentru a-i împuşca pe elevii care refuză predarea gadget-ului ori se exprimă injurios, indiferent de subiect, ori altele asemenea“.

Profesorul Ştefan Lupu, 59 de ani, este cadru didactic la Liceul de Artă din Brăila de mai bine de 3 decenii şi predă muzica instrument violă şi violoncel. Cu o activitate pe reţeaua de socializare Facebook destul de intensă, profesorul brăilean iese în evidenţă cu un comentariu la un articol ce vizează dreptul elevilor de folosire a telefoanelor mobile la şcoală. O organizaţie a elevilor a făcut câteva propuneri Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile elevilor. Consiliul Naţional al Elevilor, una din organizaţiile de elevi din România vrea să modifice Statutul elevului,care va face parte din noua lege a Educaţiei şi care ar urma să fie finalizat în primăvară, scrie Adevărul.

 

 Enervat la culme de aceste propuneri, Ştefan Lupu a comentat articolul, venind „cu o contra-propunere la presupusul <drept> al folosirii telefoanelor mobile în şcoală de către elevi”, şi anume „dreptul profesorului de a purta arma în şcoală”. Totodată dascălul brăilean transmite şi un mesaj Ministrului Educaţiei, Adrian Curaj.

„Fără glumă! Sunt şi eu unul din cei care se tem de „ziua de mâine” a şcolii româneşti! Aşa că îmi permit să vin cu o contra-propunere la presupusul „drept” al folosirii telefoanelor mobile în şcoală de către elevi – este vorba de dreptul profesorului de a purta armă în şcoală! De ce? veţi întreba… Pentru a-l împuşca pe „elevul” care refuză predarea gadget-ului, ori se exprimă injurios, indiferent de subiect, ori altele asemenea! O să credeţi că sunt nebun! Foarte bine! În acest caz, un consult psihiatric de specialitate este necesar – înaintea celui destinat profesorilor – pentru elevii de minim 16 ani, tocmai pentru ca profesorii să adopte un comportament corespunzător vizavi de anumite reacţii!… Dar citiţi şi opiniile cu totul la obiect emise de (aproape) toţi comentatorii acestui articol! Eu mai am 5-6 ani până la pensie şi – credeţi sau nu – vreau să ies din şcoală teafăr şi nevătămat („cu toate ţiglele pe acoperiş”)!… Domnule Ministru al Educaţiei Naţionale, aveţi un nume predestinat! Încercaţi să nu-l faceţi de ruşine!… La mulţi ani şi multă minte cui trebuie!…” a scris dascălul pe Facebook.

Contactat telefonic de Adevărul, inspectorul şcolar general din cadrul ISJ Brăila a declarat că ştie despre comentariul profesorului şi că instituţia de învăţământ este cea care trebuie să analizeze comportamentul dascălului.

 

„Şcoala este cea care analizează orice abatere disciplinară a unui cadru didactic. Directorul trebuie să se sesizeze, iar consiliul de administraţie trebuie să îl aducă pe domnul profesor la o discuţie” a declarat pentru Adevărul, Cătălin Canciu inspector şcolar general.

 

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments