Simona Halep a fost învinsă, vineri, în semifinalele turneului de la Sydney de rusoaica Svetlana Kuznețova, după o partidă începută în ajun, dar care a fost întreruptă și amânată din cauza ploii.
Kuznețova și-a adjudecat victoria în trei seturi, cu 6-7, 6-4, 3-6. Meciul, început ieri, s-a întrerupt în timpul primului set, la scorul de 5-4 pentru Simona Halep.
Rusoaica a jucat solid şi a gestionat mai bine momentele-cheie ale game-ului decisiv. Simona a avut o minge de break, dar nu a reuşit să o fructifice şi aventura numărului doi mondial la Sydney se încheie în semifinale.
Finala va fi grea pentru Kuznețova, care nu va avea decât câteva ore de odihnă. Ultimul act al turneului se va disputa azi, în jurul orei 10:30. În finală, Kuznețova o va întâlni pe Monica Puig. Aceasta este avantajată din punct de vedere al efortului fizic depus. Ea a câştigat cu 6-0 primul set al disputei cu Belinda Bencic, după care elveţianca a abandonat.
(Sursa: digi24.ro)