16 drumuri județene blocate, un drum național închis, două sate fără energie electrică și 4 trenuri anulate, acesta este bilanțul viscolului care a afectat județul Galați în ultimele 24 ore de ore.
Din cauza vântului care bate cu putere și spulberă zăpada, creându-se suluri de zăpadă pe șosele, în această dimineață sunt închise circulației rutiere nu mai puțin de 16 drumuri județene, din centrul și nordul județului Galați. La acestea se adaugă și DN 24 D, închis de ieri, de la ora 15.30, pe porțiunea cuprinsă între localitatea Cuca şi intersecţia cu DN 26, transmite Radio Iași.
Potrivit ISU Galați, cele 16 drumuri județene închise, pe porțiuni sunt: DJ 251 Smârdan-Cuza Vodă, DJ 261 A Scânteieșțti-Frumuțița, DJ 253 Cudalbi-Băleni, DJ251 A Matca-Corod, DJ 251 H Corod-Valea Mărului, DJ261 G Valea Mărului-Corni, DJ 242 Vârlezi-Tg. Bujor, DJ 242 D Băneasa-Suceveni-Rogojeni, DJ242 E Roșcani-Oabcea, DJ 251 F Drăgășani-Smulți, DJ 251 C Smulți-Găești, DJ 240 A Cârlomănești-Cerțești, DJ252 I Buciumeni – Vișina, DJ 262 G Țepu-Tecucelul Sec, DJ241 G Țepu-Brăhășești, DJ 242 A Berești Meria-Gănești.
Vântul a afectat și patru stâlpi de medie tensiune care au căzut, fiind afectați 400 abonati Electrica din localitățile Măstăcani si Chiraftei. Două echipe Electrica lucrează in condiții extreme pentru remedierea defecțiunii, mai informează ISU Galați. Totodată, din cauza intensificării viscolului SNCF Galați, a anulat următoarele trenuri 7575 Mărășești – Galați, 1863-2 Iași – Galați, 7575 Galați – Mărășești și 7565 Mărășești – Galați.
În ultimele 24 de ore, ca urmare a intervenţiilor pompierilor al polițiștilor, jandarmilor și al celor de la drumuri naționale și drumuri județene, au fost efectuate peste 50 misiuni de salvare, de acordare a primului ajutor medical calificat fiind salvate peste 60 de persoane din 30 autovehicule blocate în trafic de sulurile de zăpadă viscolită, în special in zonele Slobozia Conachi – Schela, Berești Cruceanu, Munteni, trei masini blocate pe calea ferată la Liești și Ivești.
(Sursa: radioiasi.ro)