Biroul de presă al ENEL a prezentat situația localităților care nu au acum energie electrică din cauza vremii nefavorabile. Șase județe și capitala sunt afectate.
Potrivit unui comunicat de presă emis în această dimineață la ora 06:00 de Enel Distribuție Dobrogea, sunt afectate de avarii rețelele electrice din următoarele localități:
În judeţul Constanța sunt nealimentate total 12 linii electrice aeriene de medie tensiune, 6 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 266 posturi de transformare, fiind afectate 26 localităţi (Topalu, Tichilești, Horia, Saraiu, Dulgheru, Stejaru, Cogealac, Nuntași, Tariverde, Fântânele, Sinoe, Istria, Răzoare , Lipnița, Cuigiuc, Gorun, Ostrov, Galița, Gârlița, Esechioi, Carvăn, Topraisar, Cumpana,Hârşova, Valu lui Traian şi Constanţa parţial).
În judeţul Tulcea toate localităţile sunt alimentate cu energie electrică.
În judeţul Călăraşi sunt nealimentate total 9 linii electrice aeriene de medie tensiune, 20 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 280 de posturi de transformare, fiind afectate 15 localităţi (Sohatu, Frumușani, Coconi, Lupsanu, Cuza Vodă, Sărulești, Dragalina, Ciocănești, Dorobanțu, Bosneagu, Grădiștea, Borcea, Ileana,Ştefan Vodă, Pelinu).
În judeţul Ialomița sunt nealimentate total o linie electrică aerienă de medie tensiune, 5 linii electrice aeriene de medie tensiune, parţial, precum şi 53 posturi de transformare, fiind afectate 7 localităţi (Mărculești, Ograda, Gimbasani, Sărăţeni, Pitişteanu, Oreyu, Piersica).
Enel Distribuție Muntenia informează, la ora 06:00:
Există o linie de înaltă tensiune nealimentată în zona Ilfov, datorită unui conductor rupt de viscol.
În Bucureşti există o serie de deranjamente punctuale pe joasă tensiune pentru remedierea cărora se intervine.
În judeţul Ilfov a mai rămas o singură linie de medie tensiune afectată, precum şi 22 de posturi de transformare, fiind nealimentată cu energie electrică o singură localitate (Jilava), comparativ cu 3, ieri la ora 20.
În judeţul Giurgiu există 6 linii electrice aeriene de medie tensiune nealimentate total şi alte trei parţial, precum şi 80 posturi de transformare, fiind afectate 3 de localităţi (Slobozia, Prundu, Hotarele).
(Sursa: digi24.ro)