Înfiinţarea la Iaşi a unui Pol de Competitivitate în Industria Medicală – o asociere de instituţii academice ieşene, întreprinderi, organizaţii de cercetare-dezvoltare şi de formare profesională ce ar urma să acţioneze în parteneriat pentru a pune în aplicare o strategie comună de dezvoltare a industriei medicale – este susţinută atât de medicii cât şi de politicienii ieşeni.
Proiectul a fost propus de prof. dr. Norina Forna în dosarul de candidatură la funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași.
Iaşul, un mare „hub“ medical
Deputatul ieşean Viorel Blăjuţ consideră că Iaşul poate deveni un adevărat „hub“ medical pentru zona Moldovei.
„Prin punerea în practică a unei astfel de idei, oraşul Iaşi nu ar avea decât de câştigat. Prin atragrea pacienţilor din oraşele limitrofe, prin creearea de locuri de muncă pentru cadrele medicale tinere, care să aibă posibilitatea să se afirme ar însemna numai lucruri bune pentru oraşul nostru. Important este ca acest lucru să se materializeze şi să nu rămână doar la stadiul de proiect. Noi,ca politicieni, pentru a putea ajuta un asemenea proiect nu putem acționa decât printr-o iniţiativă legislativă sau o armonizare cu normativele europene. Crearea unui hub medical la Iaşi ar aduce nmami beneficii pentru oraş. Dacă mi se va cere sprijinul pentru susţinerea unei astfel de iniţiative, eu sunt dispus să mă implic“, spune Viorel Blăjuţ.
Activitatea medicală, unul dintre punctele forte
Şi deputatul Petru Movilă vede în actvitatea medicală unul dintre punctele forte ale oraşului Iaşi, care poate valorifica acest avantaj pentru a deveni un pol de competitivitate medicală.
„Activitatea medicală este unul dintre punctele noastre tari şi crearea unui astfel de pol de competitivitate nu ar putea decât să fie în beneficiul Iaşului. Fiind în comisia de sănătate, cunosc foarte bine acest aspect şi cred că avem condiţii foarte bune să valorificăm la maximum acest potenţial. Să transformăm Iaşul într-un centru regional în ceea ce priveşte activitatea medicală, care să deservească nu numai Iaşul şi Moldova, ci întreaga ţară şi chiar pacienţii din Republica Moldova. Ar trebui ca Primăria, Prefectura şi Consiliul Judeţean să susţină proiecte comune în acest domeniu. Cel mai bine ar fi ca acest Pol de Competitivitate să fie realizat după alegerile locale, undeva în toamnă când vor exista fonduri atât de la bugetul local, cât şi de la bugetul naţional, iar din ianuarie 2017 să fie alocaţi bani pentru acest proiect“, precizează Petru Movilă.
Argumente suficiente pentru pol de competitivitate
Proiectele care se vor finaliza în 2016, în ceea ce priveşte activitatea medicală, susţin posibilitatea înfiinţării unui pol medical la Iaşi, după cum susţine Petru Movilă: „Până în vară, vom acredita activitatea de transplant la Iaşi, în toamnă se va recepţiona studiul de fezabilitate pentru Spitalul Regional. De anul acesta, vom avea la Iaşi şi bancă de ţesuturi. Se va termina structura medicală pentru chirurgia plastică şi operatorie. Deci avem destule argumente pentru ca Iaşul să devină un pol de competitivitate medicală. Eu am făcut şi fac lobby pentru desfăşurarea unor astfel de acitvităţi la Iaşi. Sprijin spitalele ieşene să aibă susţinere de la Guvern în diverse proiecte europene.“
Citește și Pariul Norinei Forna pentru UMF Iași: Polul de Competitivitate în Industria Medicală
Continuare a parteneriatelor deja existente
Şefa UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, consideră că iniţierea unui proiect privind înfiinţarea la Iaşi a unui Pol de Competitivitate în Industria Medicală nu poate fi decât benefic pentru oraş şi ar fi o continuare a parteneriatelor deja existente.
„Ştiu că sunt astfel de proiecte şi parteneriate, între UMF şi spitale, care sunt eficiente. Normal că orice înseamnă un plus pentru partea de cercetare şi accesarea de proiecte privind activitatea medicală nu poate fi decât benefică pentru oraşul Iaşi. Orice înseamnă o coagulare a resurselor pe partea de cercetare şi servicii medicale este spre binele oraşului nostru. Pentru a spune mai multe, ar trebui să văd acest proiect“, menţionează Diana Cimpoeşu.
Trei coordonate principale
Profesorul universitar doctor Norina Forna apreciază că Polul de Competitivitate în Industria Medicală ar trebui să se dezvolte pe trei coordonate principale, care să formeze un tringhi operaţional, respectiv pe Educaţie, Cercetare Aplicată şi Crearea de Produs.
„Prin participarea sa în acest parteneriat, U.M.F. «Grigore T. Popa» – Iaşi ar urma să-şi adapteze curricula şi să dezvolte programe de studii destinate furnizării de profesionişti în cercetarea, testarea şi implementarea unor noi soluţii, servicii, produse şi dispozitive medicale pe care PCIM va alege să le dezvolte“, consideră Norina Forna.