Ca urmare a succesului generat de proiectul european “Voluntari pentru viitor”, derulat în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2015, Asociaţia “Viitorul romilor” a încheiat Acorduri de parteneriat cu 10 instituţii publice şi ONG-uri, prin care se doreşte implementarea unor programe social-educaţionale pentru membrii comunităţilor rome din mai multe oraşe din România.
Acestea sunt: Primăria Comunei Poarta Alba, Alianţa pentru Unitatea Romilor Constanţa, Uniunea Romilor Constanţa, Asociaţia “Speranţă şi încredere”, Asociaţia “Rromi – Speranţa” Hârşova, Asociaţia GEDAVE Olteni, Asociaţia “Job in Sibiu” din Sibiu, Asociaţia APSIPED Constanţa, Asociaţia FIMSSE Constanţa, Asociaţia “Regal – Centru pentru Tineret” Constanţa.
Multe dintre viitoarele proiecte vor fi scrise de tinerii romi, care au participat la cursurile de instruire în domeniul “Scriere de proiecte”, desfăşurate în cadrul proiectului european “Voluntari pentru viitor”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, Runda 2, Componenta 5. Dezvoltarea Capacitatii ONG-urilor, Retele si Coaliţii, Subcomponenta 5.3 – Consolidarea bazei de membri şi voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale şi creşterea participării membrilor/voluntarilor în activitaţile ONG-urilor. Astfel, vor fi constituite patru echipe formate din cinci persoane, la care se alătură câte un membru de la parteneri. Acestea vor completa aplicaţii pentru Programul “ERASMUS PLUS KA 3 – Dialog structurat”, care vor avea ca fundament anchetele sociale efectuate în perioada octombrie 2013 – aprilie 2015, realizate în oraşul Eforie. Anchetele sociale fac referire la abuzurile autorităţii locale Eforie, care a demolat 20 de case, în luna octombrie 2013, în care locuiau familii de etnie romă şi care au fost lăsate pe drumuri.
Unul dintre proiecte îşi propune propune să ofere participanților un set de competențe și cunoștințe pentru a se implica direct în crearea unei politici de tineret în domeniul incluziunii sociale. Se prevede formularea și înaintarea spre aprobare a unei propuneri de înființare al unui compartiment social, care să contribuie la dezvoltarea comunității și a politicilor publice privind promovarea egalității şi nondiscriminării pe criterii etnice în cadrul Consiliului Județean Constanța. Tinerii inițiatori vor organiza întâlniri sociale cu factorii de decizie, cu experți și cu reprezentanți ai autorităților publice din domeniul tineretului, pentru a promova dialogul intercultural, combaterea discriminarii pe motive etnice, toleranța și respectarea drepturilor omului și pentru a transmite cunoștințele despre istoria si cultura romă.
“Ne bucurăm foarte mult că proiectul iniţial şi-a atins scopul, acela de a oferi tinerilor de etnie romă, nu doar experienţă în muncă, ci şi implicarea acestora în toate activităţile noastre de promovarea a egalităţii şi nondiscriminării pe criterii etnice. Am reuşit să pregătim foarte mulţi tineri romi în domeniul scrierii de proiecte europene şi programe social-educaţionale, iar aceştia deja au început munca. Au fost create echipe, au început să fie scrise aplicaţii pentru proiecte europene şi am încheiat parteneriate solide cu autorităţile publice locale şi cu alte organizaţii neguvernamentale care luptă pentru apărarea drepturilor romilor. Dorim să le mulțumit în mod deosebit reprezentanților de la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, operatorul Fondului ONG în România, pentru sprijinul pe care ni l-au acordat pe toată perioada proiectului – de la consultanță, elaborare până la implementare”, declară Costel Neculai, managerul proiectului “Voluntari pentru viitor” şi preşedintele Asociaţiei “Viitorul romilor”.
Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi: www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro.