Criminal israelian, prins de polițiștii ieșeni într-o sală de jocuri din oraș

0
102
FOTO: ringincentrulvechi.ro
FOTO: ringincentrulvechi.ro
Poză simbol
Un bărbat căutat de autoritățile judiciare israeliene pentru două crime și conspirație la comiterea lor a fost prins de polițiștii ieșeni într-o sală de jocuri, el fiind dus în arest preventiv pentru 24 de ore.

 

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, luni, polițiștii de investigații criminale și cei de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Biroului au depistat într-o sală de jocuri din municipiul Iași un bărbat de 32 de ani, cetățean israelian, care era urmărit internațional, transmite Ziarul de Iași.

 

„Cel în cauză era căutat de autoritățile israeliene pentru săvârșirea a două fapte de omor pe teritoriul Israelului, în cursul lunii noiembrie 2015, și conspirație la comiterea acestor fapte. Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională și Inspectoratul General al Poliției Române”, se menționează în comunicat.

 

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore. El fost dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, iar în cursul zilei de marți urmează a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare, în vederea extrădării.

 

Activitățile au fost coordonate de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale și IGPR. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Serviciului Român de Informații, precum și de sprijinul Serviciului Județean de Imigrări Iași.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments