Publicația în limba maghiară Szekely Ido, care circulă în județele din Transilvania, a publicat în numărul său din 9 ianuarie a.c. apelul de recrutare al Ministerului de Interne al „Guvernului Republicii Secuiești”.
Apelul, semnat de „ministrul Apărării”, Incze Gyula, îi îndeamnă pe secui să se înscrie în „Armata Naţională Secuiască”. Scopul acestei armate este „eliberarea Pământului Secuiesc aflat sub ocupaţie română provizorie, iar în baza autodeterminării secuieşti, are ca scop apărarea Statului Secuiesc independent, ca viitoare provincie a Sfintei Coroane Maghiare”.
Redau mai jos traducerea apelului:
„Apelul de recrutare al guvernului secuiesc emigrant,Guvernul Republicii Secuieşti Ministerul de interne 1/2016
Bărbaţi secui!
Din cauza faptului că în ultimii ani, România a urgentat şi a făcut mai agresivă strategia naţională de asimilare împotriva locuitorilor maghiari indigeni, iar în momentul de faţă îi persecută, prin pretexte ridicole, pe patrioţii secui care luptă deocamdată prin instrumente legale pentru Autodeterminarea Pământului Secuiesc,
Din cauza faptului că nimeni din partea Guvernului Ungar nu are curajul să se ocupe de cauza autodeterminării poporului secuiesc şi maghiar, văzând aceste lucruri, statul terorist român colonizator recurge la instrumente mârşave şi ilegitime.
Noi, membrii Guvernului Secuiesc emigrant – înfiinţat în luna noiembrie a anului 2015- am hotărât să înfiinţăm Armata Naţională Secuiască, al cărei scop primordial este eliberarea Pământului Secuiesc aflat sub ocupaţie română provizorie, iar în baza autodeterminării secuieşti, are ca scop apărarea Statului Secuiesc independent, ca viitoare provincie a Sfintei Coroane Maghiare.
Divizia Secuiască, cea care a înfruntat în anii 1918-1919 zeci de supravieţuitori români, a apărat Patria Maghiară în faţa prădătorilor români nemernici! Niciodată nu a pierdut o luptă! Bărbaţi secui! Trăim vremuri istorice! Poporul laş nu are patrie! Înscrieți-vă în Armata Naţională Secuiască! Organizarea şi perfecţionarea armatei se petrec pe teritoriul actual al Ungariei ciuntite…”
Citește continuarea pe dantanasa.ro