Legea promulgată de Parlament a reuşit să pună în mişcare municipalitatea după aproape un an şi jumătate de inactivitate. Primarul Botoşaniului, Ovidiu Portariuc, vrea ca în două luni de zile să cureţe toate străzile de câinii fără stăpân.
Startul pentru prinderea maidanezilor a fost dat în această săptămână, în faţa Primăriei Botoşani. Edilul, însoţit de viceprimarul Cosmin Andrei, a pornit alături de hingheri prin cartiere după câini vagabonzi. Prima zi a fost, însă, cu ghinion.
După o fugăreală în toată regula, doar doi câini au fost prinşi în prezenţa primarului. Cu toate acestea firma de ecarisaj susţine că îşi va lua revanşa la începutul săptămânii viitoare, când îşi vor achiziţiona un pistol cu tranchilizante.
Câinii fără stăpân vor fi eutanasiaţi după trei luni
Toţi maidanezii prinşi în această perioadă vor fi duşi în padocul nou construit de Primărie, care are aproximativ 800 de locuri.
Primarul s-a gândit deja ce o să facă cu maidanezii din padoc: îi ţine trei luni pe banii Primăriei după care aplică soluţia finală, reglementată acum prin lege.
”Noi am propus trei luni să fie ţinuţi până la aplicarea legii”, a spus Ovidiu Portariuc.
Edilul susţine că în cel mult două luni de zile va scăpa oraşul de maidanezi.
”Sper ca lucrurile să meargă conform planului. Vrem să prindem şi câte 25 de câini pe zi, iar în două luni de zile, maxim două luni jumătate, câinii să dispară de pe străzi”, mai spune Portariuc.
Iubitorii de animale pot salva viaţa câinilor fără stăpân.
„După cum am mai specificat, vom ţine câinii în padoc doar pe cheltuiala celor care vor să îi ţinem în padoc. Nu avem fonduri. Nu ne permitem să ţinem câinii prea mult timp”, a adaugat primarul municipiului.
Preţul unei zile de „cazare” pentru un câine fără stăpân este de 10 lei. Se adaugă sterilizarea în valoare de 80 de lei pentru un mascul şi 120 de lei pentru o femelă. Primarul Ovidiu Portariuc vrea să dea un exemplu şi a decis să adopte doi câini pe care îi va duce la ferma tatălui său aflată în apropierea localităţii Vlăsineşti.
Sute de botoşăneni au fost muşcaţi de câini Peste 300 de botoşăneni au ajuns în acest an la spital, după ce au fost muşcaţi de maidanezi. Tratamentele antirabice au golit visteria Spitalului Judeţean. Timp de un an şi jumătate, şefii de la Primărie nu au luat nicio măsură concretă pentru a strânge câinii de pe străzi.
(Sursa: adevarul.ro)