VIDEO. Raliul Iaşului Cotnari va deveni etapă europeană. Un sportiv de talie internațională va participa din acest an la competiție

0
76

În ultimii doi ani Iaşul a găzduit cel mai important eveniment automobilistic din România, Raliul Iaşului Cotnari. Asociaţia Sportivă XS Motorsport Iaşi, organizatorul evenimentului, a obţinut locul I în ceea ce priveşte organizarea, trofeele obţinute doi ani consecutiv fiind prezentate astăzi în Sala Mare a Primăriei. Alături de organizatori, la conferinţa de presă prilejuită cu această ocazie au participat şi reprezentanţii instituţiilor şi firmelor partenere.

 

„Este important faptul că evenimentul de la Iaşi a reuşit să devină cea mai frumoasă etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliu şi, totodată, cea mai sigură. De doi ani reuşim să obţinem punctajul maxim în ceea ce priveşte organizarea acestei competiţii din punct de vedere al măsurilor de siguranţă, al traseelor propuse şi al competiţiei şi spectacolului oferit. Au fost peste 12.000 de persoane care s-au bucurat de spectacolul de la Iaşi. A fost şi o forţare a riscului pentru că s-a dorit ca această etapă să se desfăşoare şi prin Pasajul Mihai Eminescu, dar am creat astfel cea mai frumoasă dintre etapele speciale. Cred că şi anul acesta va fi o etapă la acelaşi nivel pentru că avem asigurate toate condiţiile pentru a putea continua. Dezideratul nostru rămâne ca Raliul Iaşului să devină o etapă de Eurosport, în felul acesta putem creşte vizibilitatea oraşului nostru şi peste hotare. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect şi sper să rămânem aproape unii de ceilalţi pentru ca această echipă să poată continua acest eveniment”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.

 

 

Dan Codreanu, managerul Asociaţiei Sportive XS Motorsport Iaşi, a adăugat că începând din acest an Raliul Iaşului va deveni etapă europeană şi că se află în negocieri pentru ca la ediţia din acest an să participe un sportiv de talie internaţională. Totodată, Cătălin Grecu, directorul de marketing al companiei Cotnari, a afirmat că va continua să susţină acest complex eveniment. La final, organizatorii au înmânat tuturor organizatorilor şi partenerilor evenimentului replici ale trofeelor câştigate.

 

Raliul Iaşului Cotnari 2015 a avut loc în perioada 10-12 septembrie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments