O româncă a născut pe o bucată de carton, în spatele bazilicii Sfântul Petru, iar Vaticanul a decis să îi ofere adăpost.
„Când am ajuns am văzut că deja născuse, iar copilul era legat de mamă prin cordonul ombilical. Alături de colegii mei am încercat să îi încălzim pe cei doi. I-am acoperit cu jachetele uniformelor noastre”, a declarat un ofițer de poliție.
Un reprezentant al Vaticanului a declarat că ambii părinți sunt de origine română, notează christiantoday.com.
Monseniorul Konrad Krajewski a vizitat mama și copilul la un spital din apropiere și le-a oferit un spațiu de cazare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a precizat că femeia încă nu a acceptat oferta.
(Sursa: b1.ro)