Plimbat ani de zile prin tribunale şi parchete, unde a primit NUP după NUP, dosarul dizidentului Gheorghe Ursu începe să se mişte în direcţia potrivită. Fostul ministru de Interne din perioada arestării şi uciderii lui Ursu va fi urmărit penal.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis joi ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui George Homoştean, fost ministru de Interne în perioada 4 septembrie 1978 –3 octombrie 1987, pe care Parchetul General îl acuză de infracţiuni contra umanităţii în cazul morţii disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătăi acum 30 de ani, de Securitatea ceauşistă.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 21 ianuarie a.c., Ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Homoştean George, fost Ministru de Interne în perioada 4 septembrie 1978 ￢3 octombrie 1987, pentru a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 12 şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008. Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Reamintim că Procurorul General Tiberiu Niţu i-a solicitat marţi preşedintelui Iohannis formularea cererii de urmărire penală pentru Homoştean, pe care fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, l-a indicat ca fiind unul din mai marii vremii implicaţi în uciderea tatălui său.
Cazul Gheorghe Ursu
Cazul lui Gheorghe Ursu este ilustrativ pentru felul în care ani de zile sistemul opresiv a acţionat implacabil împotriva tuturor celor ce îndrăzneau să se opună lui Nicolae Ceauşescu.
Gheorghe Ursu a fost arestat pe 17 septembrie 1985, sub acuzaţia de deţinere ilegală de valută, o acuzaţie fabricată de comunişti. Ursu a murit după două luni de anchete coordonate de maiorul Pîrvulescu.
„Crima” pentru care inginerul Ursu a intrat pe mâinile bătăuşilor securităţii a fost intenţia sa de a trimite prietenilor săi de la Europa Liberă informaţii despre o mârşăvie la care Tovarăşul Ceauşescu i-a cerut să fie părtaş, respectiv condamnarea la moarte a sute de bucureşteni.
Gheorghe Ursu era inginer constructor specializat în seismologie, iar ca şef de atelier de proiectări a fost responsabil de proiectarea multor clădiri din Bucureşti. Tot ca şef de proiectări, Ursu a avut şansa sau neşansa să ia parte la o şedinţă în care Ceauşescu a dat personal ordin de oprire a lucrărilor de consolidare la blocurile din centrul capitalei (Scala, Patria) grav avariate de cutremurul din ’77. Ceauşescu a dispus ca blocurile să fie doar tencuite la faţade, astfel încât fisurile produse de cutremur să fie ascunse sub stratul de var. Şi atât.
Pe dictator, fisurile îl deranjau estetic, se vedeau urât în drumurile lui cu maşina pe cel mai important bulevard din Bucureşti iar consolidările ar fi durat mult şi consumau din fondurile ce trebuia direcţionate masiv către ridicarea Casei Poporului.
Ursu a refuzat să fie părtaş şi, mai mult decât atât, a vrut să facă publică în întreaga lume liberă crima dictatorului megaloman. Avea prieteni la Europa Liberă, pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.
Denunţat, inginerul Ursu a fost arestat. Dar nu de Securitate, pentru a nu se stârni valuri pe plan internaţional căci Europa Liberă, unde Ursu trimisese scrisori, şi chiar şi Ambasada SUA se interesau de el. Aşa că disidentului i s-a fabricat un dosar de delicvent comun şi a fost arestat de Miliţie, sub acuzaţia de deţinere ilegală de valută.
De anchetarea lui Ursu s-a ocupat însă securitatea, însărcinat cu coordonarea interogatoriilor fiind maiorul Pîrvulescu. Deşi securiştii intraseră în posesia jurnalului în care disidentului povestise „hârtiei” despre legăturile sale atât din ţară, cât şi din străinătate, anchetatorii au vrut ca Ursu să se incrimineze personal, dând declaraţii pentru a nu fi obligaţi să facă public jurnalul în care inginerul îl acuza pe Ceauşescu, practic, de genocid.
Ursu a fost bătut crunt pentru a-şi mărturisi „crimele” şi a-i turna pe cei care l-au ajutat la făptuirea lor.
Sub coordonarea securităţii, miliţieni l-au bătut cumplit, ajutaţi de deţinuţi. Ursu era adus pe pătură de la interogatorii şi luat în serie de colegii de celulă năimiţi de securişti. În cele din urmă, intestinul subţire i-a fost spart de atâtea bătăi. Lipsit de tratament medical, infecţia s-a răspândit. Ursu a fost dus cu mare întârziere la spitalul penitenciarului Jilava, unde a murit.
Dreptate refuzată pentru Gheorghe Ursu
Ani de zile familia sa a căutat dreptate, dar până acum în închisorile României post-decembriste au fost trimişi doar o parte dintre cei vinovaţi, respectiv Marian Clită, fost coleg de celulă a lui Gheorghe Ursu, Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei Cercetări Penale, şi Mihail Creangă, fost şef al Arestului Miliţiei Capitalei.
Cel pe care fiul lui Gheorghe Ursu îl consideră adevăratul vinovat, maiorul Pîrvulescu, a beneficiat de NUP după NUP iar superiorii săi, care i-au girat crima, au scăpat şi ei nepedepsiţi.
„În cazul Gheorghe Ursu au fost implicaţi şeful Securităţii, Iulian Vlad, ministrul de Interne, Gheorghe Homoştean, ministrul de Externe, Ştefan Andrei. Cazul a avut anvergură şi prin asta se înţelege de ce dosarul a rămas încă deschis şi după uciderea tatălui meu la 17 noiembrie 1985, până în 1987. În 1985 au fost implicaţi în muşamalizarea acestui asasinat politic procurori, doctori, Institutul de Medicină Legală. Printre alţii, au participat procurorul Vasile Manea Drăgulin (care a ajuns procuror general în anii ‘93-’96), procurorii Tuculeanu şi Picioruş, care în 1985 au prelungit abuziv starea de arest a tatălui meu. Acum Tuculeanu şi Picioruş au funcţii importante în Parchetul General şi Tuculeanu a fost chiar propus ca membru în Consiliul Suprem al Magistraturii”, declara, în 2002, Gheorghe Ursu, într-un interviu pentru Revista 22.
Decizia finală privind neînceperea urmăririi penale faţă de Pîrvulescu i-a aparţinut judecătorului Gabriel Gunescu, acesta oferind justificări incredibile pentru sentinţa dată. Potrivit Gândul, judecătorul a susţinut că Gheorghe Ursu, cel care şi-a pierdut viaţa în închisoare pentru că a vrut să dezvăluie cum a dat Ceauşescu ordin ca blocurile din Capitală afectate de cutremurul din 77 să fie doar tencuite şi zugrăvite, fără a fi consolidate, a fost, de fapt, ”un privilegiat” al regimului.
Revoltat de muşamalizarea, timp de decenii, a morţii tatălui său, în octombrie 2014, în plină campanie electorală, Andrei Ursu a intrat în greva foamei. După 17 zile, Ursu a fost asigurat că ancheta se va realua, ceea ce s-a şi întâmplat.
În ultimul an, mai mulţi foşti angajaţi ai Miliţiei şi Securităţii au vorbit ca martori cu procurorii, relatând ce s-a întâmplat în arest cu Ursu. De asemenea, procurorii militari l-au audiat pe fostul şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad iar ancheta a scos la iveală şi faptul că dosarul de Securitate al lui Gheorghe Ursu a
fost falsificat grosolan, după 1990, conform CNSAS.
Recent, potrivit Gândul.info, Andrei Ursu a declarat că procurorii militari l-au asigurat că trimiterea în judecată a lui Pîrvulescu va avea loc în curând.
Revenind la Homoştean, pe lângă implicarea în cazul Ursu, fostul ministru de Interne din perioada comunistă, este considerat vinovat şi de coordonarea asasinării personajelor implicate în cadrul operaţiunii „Autobuzul”, fapt pentru care a şi fost condamnat la 14 ani de închisoare.
Operaţiunea „Autobuzul” s-a petrecut la data de 23 august 1981, când Andrei Drăgănescu, Viorel Butincu şi Mircea Emil Muntean au preluat controlul asupra unui autobuz plin cu navetişti. Cei trei voiau să fugă din ţară şi au încercat să ajungă la aeroportul din Timişoara. Finalmente, cei trei au fost împuşcaţi, la ordinul lui Ceauşescu, care, potrivit Adevărul, a cerut ca „cei trei terorişti să fie lichidaţi fizic, să dispară.”
(Sursa: Epoch Times România)
