VIDEO. Prorușii din Basarabia au dat buzna în televiziunea publică și au făcut emisiune în direct

0
67
FOTO: realitatea.md

FOTO:  realitatea.md

Protest de amploare la Compania publică IPNA „TeleRadio-Moldova”. Liderii Platformei „Demnitate şi Adevăr”, Partidului Socialiştilor şi Partidului Politic Partidul Nostru au cerut în cadrul unei discuţii cu conducerea televiziunii, să le fie acordată câte o oră de emisie în fiecare seară, pentru a discuta despre situația din țară, transmite realitatea.md.

Directorul Moldova 1, Mircea Surdu, a menţionat că aceasta este o solicitare fără precedent, iar pentru a lua o decizie finală va fi întrunită şedinţa Consiliului de administrare al companiei. Potrivit fostului președinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Marian Pocaznoi, orice companie are independență editorială și nu poate fi influenţată de anumiți factori.

 

 

„Articolul 52. (1) Independenţa editorială a companiei este garantată prin lege. Nu se admit ingerinţe operate de autorităţi publice şi nici influenţa vreunui partid, organizaţii comerciale, economice, social-politice, sindicale şi de alt ordin”(Codul Audiovizualului ), a scris acesta pe contul său de Facebook.

 

Protestatarii în frunte cu cei trei lideri, Igor Dodon, Renato Usatîi și Vasile Nastase au adus învinuiri către TRM potrivit cărora instituția nu reflectă corect și echidistant evenimentele din țară. Totodată, aceștia au declarat că „Moldova1 trebuie să fie pentru popor, nu pentru spălarea de imagine”.

 

realitatea.md amintește că aceasta este cea de a trei zi de protest din capitală. Susținătorii lui Igor Dodon, Renato Usatîi și Andrei Năstase și-au unit forțele și s-au adunat pentru a protesta împotriva Guvernului Filip și a cere organizarea alegerilor anticipate.

 

 

(Sursa: realitatea.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments