E tot timpul la patru ace, cu un nod gros la cravată care aproape îi sugrumă gâtul. Aşa era şi astă vară la 35 de grade, nu face niciun compromis. Poartă un costum negru care îl face să pară un student în ziua examenului şi cară după dânsul o geantă de 10 kilograme, cu mânere de piele şi cusături groase, o tortură pentru mâini. Vlad Nedelcu se chinuie 24 de ore din 24, chiar şi noaptea, când doarme în pijamaua cu imprimeuri bleu, luată de mama, să fie luat în serios, să arate ca un bărbat impunător, nu ca un băiat care încă n-are păr pe piept.
Dar bretonul lui şcolăresc strică totul, te face să-l repezi şi să-l trezeşti la realitate, iar dacă îl iei tare se înroşeşte ca un morcov, îşi umezeşte buzele cu limba şi dă în bâlbâiala, uitându-şi poezia. Aerul lui retro are totuşi farmec şi un căluţ de lemn l-ar face şi mai excentric în această lume liniară. Vlad Nedelcu e un copil printre oameni mari, un cavalerist de sufragerie care ridică sabia şi strigă şirurilor de soldaţi din spate, aliniaţi pe covor cu mare migală: „La atac, vitejii mei!”.
Un portret de zile mari al celui mai mediatizat politician ieşean din aceste zile, speranţa pentru un viitor mai bun şi omul care reînvie spiritul Junimii, declamând: „Eu militez pentru egalite, fraternite… Nu?”
Exclusiv în săptămânalul 7EST, de luni dimineaţă, la toate chioşcurile de ziare.
