Turnul construit pe Şoseaua Naţională, cu 50% finanţare europeană şi 10% asiguraţi de Guvernul României, aparţine oficial Alinei Hăilă şi lui Bogdan Alexandru. Prima este fosta asistentă de cabinet al lui Relu Fenechiu, iar al doilea este director într-o firmă a lui Dan Radu Ruşanu. Cercul se închide, Ruşanu fiind naşul şefului PNL Iaşi. Clădirea de 10 milioane de euro e construită tot în familie, de consorţiul Fene – Vega 93, cei doi patroni fiind cumătri. Analiza financiară nu demonstrează că Alina Hăilă avea banii necesari pentru această investiţie.
Lui Relu Fenechiu şi cumătrului său de la Vega ’93 Galaţi nu le merge chiar atât de rău cât s-ar crede. Tocmai construiesc un incubator de afaceri la Iaşi, evaluat la 10 milioane de euro. Aproape jumătate din sumă este asigurată din fonduri europene, cu 10% contribuie Guvernul României, iar restul de circa 5 milioane de euro sunt puşi la dispoziţie de o firmă în care acţionari sunt interpuşii anonimi a doi dintre cei mai puternici oameni din PNL: Relu Fenechiu şi naşul său, Dan Radu Ruşanu. Prin anonimii Alina Hăilă şi Bogdan Alexandru, cei doi lideri PNL înalţă o clădire de birouri cu bani europeni.
Hăilă, asistenta personală
Această inginerie financiară ar putea provoca un scandal public privind conflictul de interese sub aspect moral. „Asemenea construcţii prin interpuşi, pe bani europeni, nu sunt tolerate în Marea Britanie, Germania, ţările nordice, chiar şi Franţa. A doua zi ar zbura toţi”, afirmă analistul Sorin Ioniţă, preşedintele Expert Forum şi specialist în reforma administraţiei publice.
Iată întreg istoricul acestei inginerii:
În 2006, Fene Grup, firma la care acţionar este Relu Fenechiu şi fratele său, a obţinut un PUZ de la Primăria Iaşi pentru a construi o clădire de birouri pe Şoseaua Naţională din Iaşi. Fene intenţiona să finanţeze investiţia prin credite bancare, dar a renunţat la proiect.
În 2011, intră în scenă firma Profile Business Consulting (PBC), la care, iniţial, asociat unic era Alina Hăilă. Aceasta este colaboratoarea de anduranţă a lui Relu Fenechiu, fiindu-i şefă de cabinet din anul 2000, când acesta a candidat prima oară la Parlament. Hăilă a fost asistenta personală a politicianului în ultimii 15 ani, primind compensaţii diverse, printre care şi cea de membru CA în mai multe companii de stat din judeţul Iaşi. PBC a depus proiectul pentru un incubator de afaceri pe axa 4.1 a POR
Mai multe, exclusiv în ediția print a săptămânalului 7EST, de luni, 7 octombrie.