VIDEO. Îmbulzeală pentru plăcintele oferite de Primărie. Polițiștii ieșeni au ținut cu greu piept mulțimii „flămânde”

0
105

Masa tradiţională de fasole cu cârnaţi a fost înlocuită cu 5.000 de plăcinte. Mii de ieşeni s-au aşezat la rând, dar incidentele nu au lipsit: aceştia s-au împins în gardurile de protecţie, iar poliţiştii locali abia i-au putut opri.

După manifestările organizate cu ocazia Micii Uniri, participanţii au primit din partea municipalităţii o masă caldă. Dacă până în acest an erau oferite tradiţionalele fasole cu cârnaţi, acum li s-au oferit oamenilor 5.000 de plăcinte.

 

 

 Imediat după plecarea preşedintelui, oamenii s-au aşezat la rând, însă nerăbdători, au încercat să năvălească peste bucătăresele are împărţeau plăcinte. Poliţiştii locali s-au opus şi s-au împins la rândul lor în gard pentru a împiedica producerea haosului, relatează Adevărul.

Unii s-au arătat uimiţi că nu au primit fasole cu cârnaţi, ci plăcinte. „Sunt bune şi plăcintele, dar e curios că nu ne-au mai dat fasole cu cârnaţi. De fapt, aceea mi se pare mai adecvat la această sărbătoare, dar de gustoase sunt gustoase şi plăcintele”, spune un ieşean, citat de aceeași sursă.

 

Participanţii au mai primit şi vin şi ceai pentru a se încălzi. Municipalitatea a cheltuit 20.000 de lei pentru masa participanţilor.

 

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments