Victor Ponta, despre cererea DNA pe numele lui Oprea: „Eu vreau să-i fie bine…”

0
74
FOT: ziuaveche.ro

FOT: ziuaveche.ro

Fostul premier Victor Ponta a declarat, luni, că cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, liderul UNPR i-a fost un partener politic loial, conform Agerpres, citează România Liberă.

 „Gabi Oprea îmi este şi prieten şi mi-a fost un partener foarte loial în tot ceea ce am făcut. Cred că, dacă fac vreun comentariu acum, nu pot decât să îi fac rău”, a afirmat Victor Ponta.

Întrebat dacă Oprea decontează în prezent faptul că i-a fost un partener politic loial, Victor Ponta a spus: „Repet, cred că orice comentariu pe care eu îl fac spunând şi asumându-mi faptul că-mi este şi prieten şi mi-a fost şi un partener politic corect şi loial nu poate decât să-i facă rău”. 

„Eu vreau să-i fie bine, nu vreau să-i fac rău”, a mai spus Ponta.

 

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut, luni, sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deţinut funcţia ministerială. 

 

 

 

(Sursa: romanialibera.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments