Un nou cristal metalic care îşi schimbă forma a fost descoperit recent de cercetătorii de la Universitatea din Minnesota (SUA). Potrivit specialiştilor, acesta este prototipul unei noi familii de „metale inteligente” care pot avea utilizări variate, de la electronice la motoare de avion sau nave spaţiale.
Numit „martensită”, cristalul are două structuri atomice diferite şi trece fără probleme de la unala cealaltă. Îşi poate schimba forma de zeci de mii de ori, atunci când este încălzit sau răcit, fără să se degradeze, spre deosebire de materialele existente în prezent.
Metalele de tip martensită folosite până acum sunt realizate dintr-un aliaj de nichel și titanşi au capacitatea remarcabilă de a îşi „aminti” forma pe care au avut-o iniţial. Chiar şi după ce sunt îndoite ele revin la forma inițială, motiv pentru care sunt numite metalele cu „memoria formei”. Astfel de materiale sunt utilizate în realizarea de rame de ochelari, dar şi în chirurgie, intrând în alcătuirea cadrelor care susţin oasele aflate în curs de vindecare, sau a stenturilor care ţin deschise arterele inimii.
Principalul dezavantaj al martensitelor curente este că după o perioadă de timp în care şi-au schimbat forma în mod repetat ele se uzează şi în cele din urmă se rup. Noul aliaj însă, realizat din zinc, aur şi cupru îşi poate modifica forma pe termen aproape nelimitat, fără a suferi leziuni seminificative, deschizândastfel drumul către o nouă gamă de aplicații ale acestor „materiale active”, relatează bbc.co.uk.
Acum scopul cercetătorilor este de a aplica ceea ce au descoperit în cazul noului aliaj însituaţii care pot aduce un avantaj major omenirii. „Ai putea crea dispozitive care transformă căldura în energie electrică în mod direct. Acestea ar putea folosi căldura reziduală de la computere și telefoane mobile pentru a le reîncărca bateria și a deveni mai eficiente”, explică prof Richard James, unul dintre autorii studiului.
(Sursa: Yahoo!News)