Românii nu vor plăti taxe de autostradă mai devreme de anul 2018, spune ministrul Transporturilor. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu a declarat că nu vor fi taxe de autostradă în 2016 şi 2017, într-un interviu acordat televiziunii publice.
„Având în vedere că taxa pe autostradă e asociată cu mecanismul parteneriatului public-privat, e clar că nu aşteptăm taxe nici în 2016 şi nici în 2017. În acest moment, Ministerul Transporturilor nu are în vedere un astfel de proiect”, a spus Dan Costescu, potrivit realitatea.net.
Ministrul Transporturilor crede că 470 de kilometri de autostradă se vor construi în România în următorii 4-5 ani şi că noile şosele de mare viteză li se vor adăuga celor aproape 700 de kilometri de autostradă existenţi în România.
(Sursa: realitatea.net)