Florin Piersic, decorat de președintele Republicii Moldova

0
94
FOTO: gandul.info

FOTO: gandul.info

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat marți un decret privind conferirea titlului onorific „Artist al Poporului” actorului român Florin Piersic, care împlinește miercuri, 27 ianuarie, 80 de ani.

Titlul i-a fost acordat actorului Florin Piersic „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei scenice, pentru succese remarcabile în activitatea de creație și contribuție substanțială la aprofundarea relațiilor culturale dintre România și Republica Moldova”, precizează președinția într-un comunicat, transmite independent.md.

 

La 10 decembrie 2012, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova, în urma unei cereri intitulată de Florin Piersic „Scrisoare de iubire pentru poporul din Republica Moldova”. Celebrul actor Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, din părinți bucovineni (mama — originară din Valea Seacă, tatăl — medic veterinar, originar din Corlata). De-a lungul anilor, a interpretat zeci de roluri pe scena Naționalului bucureștean, în piese precum „Act venețian”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Gaițele”, „Idiotul”, „Logodnicele aterizează la Paris”, „Cartea lui Ioviță”.

 

Celebritatea și popularitatea actorului au venit nu doar din rolurile de pe scenă, ci și din cele de pe marele sau micul ecran, el având o bogată activitate în cinematografie, unde a jucat în peste 55 de filme.

 

La 30 mai 2002 a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments