Doi ani de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității pentru șoferul lui Gheorghe Nichita

0
128

Judecătorii ieşeni au decis ca fostul şofer personal al lui Gheorghe Nichita, Eugen Chișcă, să fie condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare după ce şi-a recunoscut faptele în dosarul în care primarul-suspendat al Iaşiului este acuzat că a folosit Poliţia Locală. Chişcă va munci şi în folosul comunităţii.

 

Chişcă, fost şofer personal al lui Nichita, în prezent şef al Serviciului Administrativ, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. El a fost obligat să efectueze şi muncă în folosul comunităţii pentru 60 de zile. Va lucra astfel şi alături de persoane care primesc venitul minim garantat, şi sunt şi ele obligate să presteze muncă gratuită, scrie „Adevărul”.

 

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliul Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Comunitară sau Consiliul Local Iaşi – Direcţia de Administrare a patrimoniului Public şi Privat pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare“, au stabilit judecătorii ieşeni.

 

Eugen Chişcă, posesor de vilă cu trei etaje din salariu de bugetar, s-a făcut renumit după ce a dat declaraţii compromiţătoare împotriva celui care l-a lansat la vârful administraţiei locale. Printre altele, Chişcă a recunoscut în faţa procurorilor DNA că a deschis un cont bancar pentru fostul său „stăpân“, în care Nichita obişnuia să depună bani despre a căror provenienţă nu sunt informaţii publice. Fapta pentru care Chişcă a fost condamnat acum este inclusă în dosarul în care Nichita este judecat pentru folosirea abuzivă a Poliţiei Locale.

 

„La data de 25 februarie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe l-a determinat pe inculpatul Chişcă Costică Eugen să obţină desfăşurătorul (lista) convorbirilor telefonice iniţiate în ziua respectivă de aceeaşi persoană supravegheată. În continuare, inculpatul Chişcă Costică Eugen l-a determinat, la rândul său, pe inculpatul Curalariu Călin-Mihai, angajat al unei companii de telefonie mobilă, să obţină aceste date nedestinate publicităţii care, ulterior, au ajuns în posesia inculpatului Nichita Gheorghe, acesta din urmă obţinând astfel un folos nepatrimonial necuvenit“, se arată în rechizitoriul întocmit de DNA pe numele lui Nichita.

 

Citește și Asta vilă de funcționar public! Fostul șofer al lui Gheorghe Nichita și-a ridicat palat din salariul de bugetar

 

La rândul său, Curalariu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare după ce a semnat şi el un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Eugen Chişcă nu a putut fi ieri contactat pentru a comenta decizia instanţei.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments