Trecută prin puşcăriile comuniste, bătută, cu oasele zdrobite dar neîngenuncheată şi de neînvins, Aurora Dumitrescu s-a stins înainte ca torţionarul Vişinescu să fie condamnat.
Aurora Dumitrescu, cel mai important martor în dosarul fostului torţionar Alexandru Vişinescu, a fost condusă joi pe ultimul drum, relatează digi24.ro.
Aurora Dumitrescu a închis ochii la 84 de ani, fără să apuce finalul procesului fostului comandant de penitenciar. Sentinţa în dosarul torţionarului vestit pentru bătăile, foamea, frigul şi umilinţa la care i-a supus pe deţinuţi va fi pronunţată abia pe 10 februarie.
Calvarul Aurorei Dumitrescu a început când avea doar 16 ani şi a fost acuzată de anticomunism. Trei ani mai târziu, a fost arestată de Securitate şi aruncată în închisoare, pentru colaborare cu Rezistenţa din munţi. A trecut prin iadul penitenciarelor de la Oradea, Jilava şi Mislea. În ultimele două închisori, Aurora Dumitrescu a fost printre victimele lui Alexandru Vişinescu,
„S-au comportat foarte urât, de la ultimul paznic până la cel mai înalt în grad au fost toţi nişte bestii, nişte sadici. Poţi să fii liber şi închis, să ştii. Noi am simţit libertatea şi acolo, nu ne puteau îngenunchea, au încercat să ne îngenuncheze, ne-au zdrobit oasele, dar nu ne-au zdrobit conştiinţa”, povestea Aurora Dumitrescu în aprilie 2014.
Fosta deţinută a ieşit din închisoare în 1953 bolnavă de plămâni. Exmatriculată din şapte facultăţi, a ajuns muncitor necalificat la minele de aur de la Sacarâmb pentru ca zece ani mai târziu să se mute în Bucureşti şi să termine Facultatea de Istorie şi Geografie, mai arată digi
Aurora Dumitrescu s-a stins marţi. O zi mai târziu, Vişinescu a apărut în faţa judecătorilor, pe care avocata sa a încercat să-i convingă că era firesc ca deţinuţilor să le fie frig, căci zidurile închisorii erau groase şi că Vişinescu nu trebuie condamnat, căci, în definitiv, la Revoluţia 1907 au fost ucişi 11.000 de oameni şi nu şi-a mai pus nimeni problema unei crime împotriva umanităţii.
Cât despre Vişinescu, acesta a plâns în faţa instanţei. De mila lui însă, nu a celor pe care i-a chinuit.
„- Vă pare rău de ceea ce aţi făcut?
– N-am! Nici vorbă!
– Vă amintiţi câte persoane au murit? Vă pare rău?
– Nu!”
Regimul de exterminare de la Râmnicu Sărat
În perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Vişinescu „a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politic încarceraţi la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale, refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)”, reiese dintr-un comunicat de presă al Parchetului din 3 septembrie.
Alexandru Vişinescu a condus închisoarea Râmnicu Sărat în perioada în care liderii politici Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu au fost torturaţi şi supuşi unor tratamente inumane în această închisoare.
Din documentele de arhivă şi cele memorialistice, reiese că Alexandru Vişinescu era un torţionar dur şi lipsit de omenie, care avea plăcerea să terorizeze.
Regimul de detenţie din închisoare poate fi calificat drept unul de exterminare, ţinând seama de condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politic aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.
(Sursa: Epoch Times România)
