Viceprimarul oraşului Videle, reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită

0
79

Viceprimarul oraşului Videle, Marius Florin Nedelcu, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită, iar primarul localităţii, Nicolae Bădănoiu, a fost plasat sub controlul judiciar timp de 60 de zile, pentru complicitate la luare de mită, anunţa Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat.

 

Comunicatul DNA:

Procurorii DNA îl acuză pe viceprimarul Marius Florin Nedelcu că, la începutul lunii iunie 2015, a pretins iniţial suma de 45.000 lei de la un om de afaceri (denunţător în cauză), căruia i-a propus să îl sprijine în atribuirea unui contract finanţat de la bugetul local pentru construirea unor terenuri de sport sintetice în oraşul Videle.

 

Deşi omul de afaceri i-a comunicat inculpatului faptul că preţul de execuţie, în condiţiile legale de respectare a normativelor tehnice, depăşea valoarea de 550.000 lei, viceprimarul Nedelcu Florin Marius, sub pretextul că lucrările de executare a proiectului trebuiau efectuate formal şi în mod superficial, i-a transmis denunţătorului că bugetul aprobat a fost de 387.000 lei cu TVA inclus şi că acest plafon nu poate fi depăşit sub nici o formă.

 

Totodată, inculpatul Nedelcu Florin Marius l-a convins pe omul de afaceri că verificarea modului de executare a lucrărilor este tot atributul primăriei în calitate de beneficiar şi că nu vor fi probleme cu plăţile, arata procuroii DNA.

 

În schimb, denunţătorul urma să îi dea inculpatului suma de 45.000 de lei, parte din plăţile pe care primăria Videle trebuia să le facă pentru executarea terenurilor de sport respective.

 

În acelaşi context, Marius Florin Nedelcu a pretins de la omul de afaceri emiterea unei facturi fictive plătită de primărie, în valoare de 10.000 lei, aferenta unor servicii de masă şi cazare, deşi firma denunţătorului nu avea un astfel de obiect de activitate. Din cei 10.000 lei, denunţătorul trebuia să-i restituie inculpatului 8.000 lei, în considerarea ajutorului ce urma să-i fie dat, suplimentar faţă de suma de 45.000 lei, potrivit DNA.

 

La data de 17 iulie 2015, între firma denunţătorului şi primăria Videle a fost încheiat un contract de lucrări având obiectul menţionat mai sus, documentul fiind semnat de viceprimarul Nedelcu Florin Marius, în calitate de reprezentant al Primăriei Videle, conform înţelegerii cu primarul Bădănoiu Nicolae, care plecase în concediu de odihnă. În perioada imediat următoare, în vederea primirii sumelor de bani cu titlu de mită, inculpatul Nedelcu Florin Marius a beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat care a exercitat presiuni asupra denunţătorului, prin „obligarea” acestuia la respectarea condiţiilor din caietul de sarcini, deşi primarul oraşului Videle cunoştea că acesta din urmă nu le poate îndeplini. Astfel, în condiţiile de mai sus, denunţătorul a remis inculpatului Nedelcu Florin Marius suma de 23.000 lei, urmând că ulterior să-i dea şi diferenţa.

 

La data de 26 ianuarie 2016, inculpatul Nedelcu Florin Marius a mai primit suma de 15.000 lei, reprezentând o nouă tranșă din mită, fiind surprins în flagrant de organele de urmărire penală.

 

Această sumă de bani urmă a fi împărţită în mod egal cu primarul Bădănoiu Nicolae, în baza înţelegerii iniţiale avută cu inculpatul Nedelcu Florin Marius.

 

Inculpaţilor Nedelcu Florin Marius şi Bădănoiu Nicolae li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penală.

 

La data de 28 ianuarie 2016, faţă de inculpatul Nedelcu Florin Marius, procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar pe cauţiune pentru o perioadă de 60 de zile.

 

Inculpatul va depune, în termen de 10 zile de la data emiterii ordonanţei de dispunere a măsurii preventive respective, o cauţiune în valoare de 30.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, la o unitate bancară.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments