România a propus Rusiei lansarea programului „Litoralul pentru ruşi”, cu preţuri de până la 10 euro/noapte în hoteluri de 4 stele, destinat tuturor turiştilor din Federaţia Rusă. Oferta României vine după ce din 28 noiembrie, agenţiilor de turism din Rusia li s-a interzis să vândă sejururi în Turcia, oficial din motive de securitate, în urma doborârii unui bombardier rus Su-24 de către aviaţia turcă.
„Tour-operatorii mari ruşi au acceptat să intre în programul «Descoperă România», pe care delegaţia română l-a prezentat la întâlnirile de la Moscova. Propunerea noastră finală este de a lansa un program special destinat pieţei ruse. Asociaţia Litoral — Delta Dunării va fi prima dintre membrii FAPT care creează un program destinat turiştilor ruşi pe care vrem să-i atragem. Programul ‘Litoralul pentru ruşi’ va avea preţuri absolut speciale, simbolice chiar, la cazare, mai mici decât oricare cu care am fost obişnuiţi până acum. Programul este astfel gândit pentru a atrage interesul turiştilor ruşi şi pentru a fi cu mult sub preţurile pe care le practică acum Bulgaria”, a anunţat, vineri, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin, după o discuţie avută la Moscova cu partea rusă, scrie b365.ro.
Pachetele vor conţine numai cazarea la hoteluri, în general, de 4 stele, astfel încât turiştii să poată cheltui mai mult pe servicii adiacente, scrie Profit.ro, care citează Agerpres.
„Avem în vedere, pe lângă Mamaia, staţiunile Eforie şi Techirghiol, dar şi Delta Dunării. Există, în acest moment, un interes special pentru Eforie şi Techirghiol. Am discutat aceste amănunte chiar cu un operator care vindea aceste două staţiuni, dar, culmea, cu sosire pe aeroportul din Varna”, a mai spus Corina Martin.
România, Bulgaria şi Grecia se luptă pentru a-i atrage pe turiştii ruşi, după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a cerut conaţionalilor săi să nu mai meargă în Turcia, ca urmare a conflictului diplomatic între cele două ţări.
(Sursa: b365.ro)