Şapte persoane din Iaşi, printre care şi o grefieră de la Judecătoria Iaşi, au fost arestate fiind acuzate că s-au constituit într-un grup infracţional specializat în traficul de droguri. Procurorii au destructurat reţeaua folosind investigatori sub acoperire.
O grefieră de la Judecătoria Iaşi a fost încarcerată pentru 30 de zile fiind acuzată că a aderat la o grupare specializată în traficul de marijuana în Iaşi. Cristina Solomon a fost arestată alături de alte şase persoane, printre care şi nepotul său, Vlad Obreja, considerat de anchetatori liderul grupării de trafic de stupefiante. Grefiera a fost de acord să depoziteze banii pe care nepotul său îi obţinea din traficul de droguri, la domiciliul ei fiind descoperit un seif cu 150.000 de lei, potrivit Adevărul.
Surse din cadrul anchetatorilor au precizat corespondentului „Adevărul” că descinderile din acest dosar au avut loc cu o zi înainte ca liderul grupării să plece din ţară. Vlad Obreja avea deja biletele cumpărate pentru a se stabili în Spania, el pregătind în ultima perioadă un apropiat pentru a prelua afacerea ilicită. Mătuşa sa de la Judecătorie se lăuda că îi poate de informaţii cu privire la eventuale descinderi la locuinţa sa.
Liderul a îngreunat munca investigatorilor
Ancheta DIICOT din acest caz a pornit în mai 2014, atunci când în rândul anchetatorilor a ajuns informaţia că Vlad Paul Obreja, de 23 de ani, se ocupă cu traficul de droguri. Obreja este un fost sportiv de arte marţiale mixte, iar procurorii spun despre el că a căpătat un aspect fizic impunător după ce ar fi folosit steroizi anabolizanţi. De altfel, anchetatorii susţin că Obreja „îşi ameninţa cumpărătorii în permanenţă cu acte de violenţă în cazul divulgării activităţii sale infracţionale”, potrivit unor surse judiciare. Acest fapt ar fi îngreunat inclusiv munca operativă a agenţilor sub acoperire, au mai transmis sursele din rândul anchetatorilor.
DIICOT a folosit mai mulţi investigatori în acest caz, care începând din luna mai 2015 au strâns probe utile, achiziţionând diferite cantităţi de droguri de la Obreja sau de la oamenii acestuia. Din reţeaua de trafic de droguri, pe lângă Obreja şi mătuşa sa, au mai fost arestaţi şi Ionuţ Andrei Paraschiv, Ovidiu Chelariu, Gheorghe Răzvan Baciu, Ştefan Cristian Homoranu, Iulian Mihai Pîrcălanu. Şi alte persoane sunt însă cercetate, au mai precizat sursele.
Pe lângă probele strânse de ofiţerii sub acoperire, procurorii au mai folosit şi interceptări telefonice şi ambientale, dar şi mărturiile mai multor consumatori de droguri din Iaşi. Unii dintre aceştia au relatat că au cumpărat droguri de zeci de ori de la reţeaua lui Obreja.
Grefiera îi depozita banii
Cristina Solomon, grefieră la Arhiva Judecătoriei Iaşi, l-ar fi ajutat pe Obreja prin depozitarea banilor pe care acesta îi obţinea din traficul de droguri. „Cristina Solomon avea rolul de a colecta sumele băneşti provenind din comercializarea drogurilor de risc reprezentând profitul personal al inculpatului Obreja Paul Vlad şi deţinerea banilor într-un seif ascuns iniţial la domiciliul acesteia şi ulterior mutat în alte locaţii aparţinând numitei Solomon Cristina, pentru a nu fi descoperit de către organele judiciare în eventualitatea declanşării unei anchete penale împotriva inculpatului Obraja Vlad”, au precizat procurorii DIICOT.
Citește articolul integral pe Adevărul