VIDEO. CJ Iași verifică acuzațiile de trucare a concursului de manager de la Maternitatea „Cuza”

0
110

Dispute în plenul ședinței de Consiliu Județean. Asta după ce juristul Maternității „Cuza Vodă” din Iași și-a declinat competențele în ceea ce privește reprezentarea spitalului într-un proces. În cauză este vizat modul de organizare al concursului pentru ocuparea functiei de manager.

 

Consilierii judeţeni cer efectuarea unei anchete la Maternitatea „Cuza Vodă“ pentru a verifica acuzele de trucare a concursului de manager. Discuţiile au fost purtate pe marginea solicitării Maternităţii de a i se aproba contractarea de servicii juridice pentru apărarea spitalului în litigiile având ca obiect anularea concursului organizat în vederea ocupării postului de manager în septembrie 2015 şi, respectiv, suspendarea din funcţie a managerului Iolanda Blidaru.

 

 

Unul dintre medicii maternității acuză faptul că Blidaru nu a depus la dosarul de concurs atestatul conform căruia a absolvit un curs de management sanitar. De asemenea, consilierul juridic al maternităţii a atras atenţia, într-o sesizare depusă la DNA la începutul acestei luni, asupra unei posibile fraude în organizarea concursului prin efectuarea unor semne distinctive pe foaia de examinare, astfel încât Blidaru să fie favorizată. În procesele legate de concursul de la maternitate au fost chemaţi în faţa instanţei preşedintele CJ, maternitatea, Consiliul de Administraţie al acesteia şi CJ ca instituţie.

 

(Sursa: Iași TV Life)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments