Un studiu sociologic făcut la Iaşi arată că Mihai Chirica nu decontează pierderea capitalei europene a culturii. Ieşenii îi văd pe vinovaţi pe Nichita, autorii proiectului, directorii din Primărie, Consiliul Local şi abia apoi pe Chirica. De aceea, el nu a scăzut în sondaje, ci a crescut.
Subiectul a suscitat foarte puţin interes pe agenda publică, iar partidele politice, parlamentarii din Opoziţie, societatea civilă şi lumea culturală şi academică au avut reacţii extrem de anemice, fie din comoditate, din dezinteres, fie neînţelegând miza pierdută. În primele 48 de ore de la anunţarea eşecului, PNL a ocolit subiectul, protejându-l pe Mihai Chirica. Singurul strigăt prompt (apărut în primele două ore) şi care, în deznădejdea sa, părea sincer, i-a aparţinut lui Viorel Blăjut, care a inclus următorul mesaj-cheie, peste care toată lumea a trecut fără să-l observe: „Suntem toţi de vină, ar trebui să plecăm toţi, să lăsăm locul altora. Sunt primul care să demisioneze, să se dea la o parte, dacă se consideră că alţii pot face mai mult pentru Iaşi” – aceasta fiind o parafrazare.
Inexistența subiectului în dezbaterea publică, mai ales la nivelul comunităţii academice şi a societăţii civile, ar putea arăta ceva mai grav decât pare la prima vedere: incapacitatea leadership-ului ieşean de a-şi depăşi condiţia, având o viziune limitată, ignorant în fața proiectelor complexe, neputându-le înţelege şi nefăcând faţă provocărilor la care este supus un oraş mare, ce îşi clădeşte singur viitorul. E posibil ca mediocritatea performanţelor la nivel politic, administrativ, economic şi universitar să aibă o explicaţie simplă: atât pot conducătorii noştri, sunt pur şi simplu nepotriviţi, incompetenţi.
Am făcut legătura între sondaj, declaraţia lui Blăjut şi imediat mi-am amintit de-o afirmaţie a lui Vasile Dâncu, făcută în cadrul unui interviu luat de 7EST: „Din păcate, politicienii ieşeni au fost sub nivelul oraşului, în ultimii 20 de ani”. Explicaţia lui, pe scurt: mai puţină democraţie în interiorul partidelor decât în Cluj, de exemplu.
Deci ne-am dumirit: şefii clasei, cei pe care îi trimitem la olimpiadele naţionale, sunt de fapt mai slabi decât media clasei. Cum ne ţin sub control? Prin forţă, PSD şi PNL fiind, pe succesiunea Solcanu-Nichita-Chirica, respectiv Mogoș-Fenechiu-Adomniței, regimuri autocrate în care nimeni nu demisionează, ci este înlăturat violent, tocmai pentru că nu valoarea stabileşte ierarhia, ci brutalitatea liderului.
Viorel Blăjuț a intuit corect, chiar dacă l-a cuprins furia pe moment, iar a doua zi şi-a revenit – s-ar putea ca singura soluţie să fie aceasta: să plece toţi. Poate ca temă fundamentală a Iaşului în acest moment este răsturnarea masei de joc. Nume noi în administraţie, Parlament, instituţii. Cum ar arăta Iaşul cu 99% din clasă conducătoare schimbată? E şi o figură de stil aici: „înlocuirea” trebuie înţeleasă şi ca o emancipare a noastră, schimbând raportul de forţe cu clasa politică.
