Poliţiştii din Mureş efectuează miercuri 156 de percheziţii domiciliare la un grup bănuit de implicare în infracţiuni de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat, după ce au emis avize de însoţire a lemnului tăiat, provocând un prejudiciu de peste un milion de euro.
„Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada aprilie 2015 – ianuarie 2016, un grup de persoane, administratori ai unei societăţi şi alte persoane din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj, ar fi comercializat, prin intermediul unei societăţi cu sediul în judeţul Mureş, avize secundare de însoţire a materialului lemnos (documente cu regim special), pe care le-ar fi vândut către societăţi comerciale de profil, de pe raza a 24 de judeţe din ţară”, informează un comunicat al IGPR.
Valoarea totală a masei lemnoase care face obiectul cercetărilor şi prejudiciul estimat a fi cauzat este de peste un milion de euro.
Percheziţiile sunt efectuate de 430 de poliţişti ai IPJ Mureş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR şi cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale.
Acţiunea beneficiază de suportul tehnic al Direcţiei Judeţene de Informaţii Mureş.
(Sursa: radioiasi.ro)