Rusia își numără morții în războiul din Siria. Ultimul a fost ucis luni, de un obuz tras de jihadiști

0
85

Un „consilier militar” rus a fost ucis, luni, în Siria de un obuz tras de jihadiștii organizaţiei Statul Islamic, a anunţat miercuri seara Ministerul rus al Apărării.

 

Acesta este al treilea militar rus ucis de la începutul intervenţiei ruse la 30 septembrie la cererea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, notează AFP.

 

Acest militar rus, desfăşurat într-o „garnizoană militară” a armatei siriene, instruia soldaţi să folosească „noi arme” când a fost „rănit mortal” de un obuz, potrivit ministerului rus, care nu precizează unde a avut loc atacul atribuit Statului Islamic, informează Ria Novosti.

 

Armata rusă precizează că acest consilier militar şi „noile arme” se înscriu în cadrul unor acorduri militare şi de vânzare de arme între Rusia şi Siria, o modalitate de a indica faptul că el nu era un militar desfăşurat pe teren pentru a sprijini forţele armate siriene.

 

Oficial, Rusia efectuează o campanie de raiduri aeriene şi lovituri cu bombardiere, avioane de sprijin la sol, elicoptere şi rachete trase de pe nave de război sau submarine în Marea Caspică şi în Mediterana, dar fără desfăşurare de trupe terestre, aminteşte France Presse.

 

Miercuri dimineaţa, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, în vizită la Muşcat, a repetat că armata rusă nu va opri intervenţia militară înainte de „a învinge cu adevărat” Statul Islamic şi Frontul Al-Nosra, aripa siriană al Qaida, respingând implicit cererile pentru oprirea bombardamentelor.

 

Doi militari ruşi au murit anterior în Siria. La 24 noiembrie, un bombardier Su-24 care se întorcea dintr-o misiune a fost doborât deasupra frontierei turco-siriene de F-16 ale aviaţiei turce, aruncând într-o gravă criza relaţiile diplomatice dintre Turcia şi Rusia care, furioasă, a luat o serie de măsuri de retorsiune împotriva Ankarei.

 

Unul din piloţii ruşi a fost ucis de rebeli sirieni după ce s-a paraşutat şi celălalt a fost recuperat după o operaţiune a forţelor siriene şi ruse, dar un alt soldat rus a fost ucis într-o primă încercare de salvare.

 

(Sursa: ziare.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments