Medicul ginecolog Constantin Fătu a câştigat procesul cu Maternitatea „Cuza-Vodă“ din Iaşi, instituţie de unde a fost dat afară după ce a fost prins băut într-o gardă.
Pe 27 septembrie 2013, medicul se pregătea să intre în sala de operaţie cu o alcoolemie imensă, vecină cu coma, de 3,47 la mie, alcoolemie luată la sesizarea unor cadre. Conducerea maternităţii de atunci a decis după garda respectivă să-i desfacă contractul de muncă ginecologului Constantin Fătu, în baza regulamentelor de ordine interioară, scrie „Ziarul de Iași”.
În ciuda probelor de sânge care au demonstrat că Fătu era beat criţă, ginecologul a susţinut mereu că nu era beat, ci doar „obosit“, şi că hotărârea conducerii spitalului a fost abuzivă, motiv pentru care s-a adresat instanţei. În faţa magistraţilor, medicul prins beat în gardă nu a mai contestat faptul că băuse, ci actul administrativ în sine şi modul de aplicare a regulamentului.
În primă fază, Judecătoria Iaşi a dat câştig de cauză spitalului, dar în urma recursului judecat la Curtea de Apel Iaşi, ginecologul a obţinut o decizie definitivă în baza căreia a fost reintegrat în maternitate începând cu data de 4 ianuarie 2016.
Conducerea actuală a Maternităţii „Cuza-Vodă“ a explicat că a început deja să pună în aplicare decizia Curţii de Apel Iaşi, prin reintegrarea ginecologului şi prin solicitarea unui punct de vedere din partea ordonatorului principal de credite, Consiliul Judeţean, referitor la modalitatea prin care spitalul trebuie să-şi achite datoriile faţă de medic.
În prima lună de activitate medicală, ginecologul Constantin Fătu a oferit doar servicii în timpul programului normal de lucru din spital. Mâine, medicul va asigura prima gardă medicală de când a revenit în spital.