Cazul profesorului de matematică de la Colegiul „Tudor Vianu” din Capitală, acuzat că îşi umilea elevii care voiau o notă mai mare, continuă să surprindă. Zeci de adolescenţi s-au adunat în faţa liceului, pentru a-l susţine pe dascăl. Cu toţii spun că acuzaţiile aduse profesorului lor sunt false.
În fața liceului s-au adunat aproximativ 20, poate 30 de persoane, sunt elevi, părinți dar și absolvenți ai instituției de învățământ. Cu toții spun că acest incident este neadevărat.
Unul dintre elevi a venit cu un tabel, pentru ca fiecare dintre cei prezenți să semneze pentru a fi înaintat un memoriu către ministerul Educației, către Inspectoratul Școlar din capitală și către conducerea liceului. În acest document ei arată că nu sunt de acord cu ce se spune, iar profesorul în cauză nu ar fi capabil de un asemenea gest.
Unul dintre mesajele pe care tinerii vor să-l transmită tuturor este că acest colegiu este unul de top, iar o astfel de practică nici nu poate fi luată în discuție.
Elevii spun că este vorba despre un profesor care dincolo de pregătirea profesională are și talentul de a le da sfaturi de viață și din acest motiv au venit în fața liceului în număr mare.
(Sursa: digi24.ro)