Imagini șocante cu fostul lider libian Muammar al-Gaddafi au fost publicate pe internet. În videoclipul făcut public recent Gaddafi apare rănit și plin de sânge și este auzit implorând pentru milă, informează Daily Mail.
Scena a fost filmată cu telefonul mobil de luptătorul rebel Ayman Almani, în octombrie 2011, înainte ca Muammar al-Gaddafi să fie executat. Dictatorul, amenințat cu o armă, îi imploră pe rebeli să îl lase în viață, în timp ce este târât de aceștia dintr-o canalizare din Sirte. În jur se poate vedea cum alți luptători sărbătoresc.
Gaddafi „a meritat tot ce i s-a întâmplat. Islamul ne învață să fim miloși chiar și cu prizonierii, dar oamenii (luptătorii rebeli – n.r) s-au lăsat consumați de furie și nimeni nu-i mai putea opri”, a declarat Almani.
Filmulețul face parte dintr-o serie de videoclipuri făcute cu telefonul mobil, care surprind ultimele clipe din viața lui Muammar al-Gaddafi.
(Sursa: b1.ro)