Situație dificilă pentru cele 31 de apartamente din blocul B29 scara A din zona vale, Pașcani. De marțea trecută apa le-a fost sistată de către operatorul județean ApaVital, pe motivul nerespectării eșalonării plății datoriilor acumulate.
Asociația de Locatari nr.4 are în componență și acest bloc la parterul căruia se află trei societăți comerciale. Pe casa scării au fost scoase apometrele încă de acum un an pentru că locatarii au acceptat separat că vor plăti doar ce consumă și nu vor ajunge în situația de a fi deconectați de la serviciile de apă din cauza celor care nu plătesc, titrează News Pascani.
Carmen Acatrinei, președinta Asociației de Locatari, a specificat faptul că atunci când au semnat cu ApaVital suma datorată din 1 iulie 2014 pentru consumul apei, pentru fiecare apartament era de 1057, 9 lei. În timp, din cauza neplății acestor sume și a consumurilor curente s-a ajuns la o sumă astronomică: 37,195.04 debit, dintre care 1,264.59 penalități. Locatarii sunt îngrijorați de apariția unui focar de infecție, și transportă apă în bidoane chiar și până la etajul 8. Sunt revoltați pe aleșii locali, dar și pe cei din conducerea ApaVital.
„Cei de la Apavital sunt cam abuzivi. Am scos apometrele pe casa scării. Să vină să citească apometrele individual și cine n-a plătit să li se închidă. Primăria și consilierii pe care i-am ales nu vin să reglementeze problema. Sunt oameni în vârstă care nu pot căra apă așa cum o car eu. Ei ce fac? Nu știu ce să zic, dar nu ne ajută cu nimic nici Primăria și nici consilierii”, a declarat un locatar al blocului B29 pentru News Pascani.
În același timp, politica operatorului nu este înțeleasă de cetățeni, iar sprijinul municipalității este absent.
„Mă nemulțumește că Apavital nu a luat atitudine nici când a fost avaria, când a trebuit să treacă 12 zile până au intervenit cei de la Primărie. În al doilea rând sunt scoase apometrele pe casa scării. Cei care au plătit ar trebui să beneficieze de apă în continuare, iar cei care nu au plătit să-și achite datoria și apoi să-i rebranșeze. Este frumos așa? Apa este vitală. Sunt copii, bătrâni în bloc. Este epidemie de hepatită în jurul Pașcaniului. Ei nu văd asta? Primăria trebuia să ia atitudine. S-a sunat la Protecția Consumatorului, iar cei din Iași au spus că Primăria trebuia să ia atitudine pentru că ei i-au adus în Pașcani”, a spus Elena Călugăru, citată de aceeași sursă.
Trei societăți sunt afectate, printre care și firma afaceristului Viorel Sandu care nu găsește temei legal pentru acțiunea celor de la Apavital.
Citește continuarea pe News Pascani