S-a terminat cu aruncatul banilor pe reparaţii la Ambulanţă Iaşi. Instituţia este vitregita la buget în acest an.
Trecerea finanţării direct de la Ministerul Sănătăţii a dus la diminuarea veniturilor cu circa 15 procente faţă de anul trecut. Chiar şi aşa bugetul total pe care s-a încheiat contract ar ajunge doar până la sfârşitul lunii august.
Din acest an banii pentru salvare sunt alocaţi direct de Ministerul Sănătăţii. Aşa se face că serviciul de ambulantă de la Iaşi a primit o sumă mai mică cu 15%. Fondurile alocate acoperă la limita cheltuielile lunare, cel mult până în luna august. Cea mai mare problemă invocată de conducere este cea a consumului pe reparaţia maşinilor.
„Cheltuielile sunt mari, în special pentru service-ul autosanitarelor. Avem numai 5 ambulante în garanţie, cele care au fost aduse anul trecut, iar pentru celelalte 58 trebuie să plătim absolut orice reparaţie. În momentul de faţă, şase ambulante sunt în service. Drumurile sunt cu gropi, neasfaltate, şi apar frecvent defecţiuni la trenul de rulare, adică la direcţie, suspensie. Speram că la rectificare să ni se completeze bugetul”, a declarat dr. Florin Agapi, manager la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Iaşi.
Conducerea Salvării de la Iaşi se vede nevoită să mai taie din cheltuiala de circa 7.000 de euro, cât se plătea până acum pentru întreţinerea unei ambulanţe. Suma este aproape dublă faţă de cât se se consuma pentru aceleaşi reparaţii la Ambulantă de la Arad.
Daniela Fronea