Portretul parvenitului la tinereţe. Noua „vedetă” a PSD Iaşi: anonimul Baltag

0
2605

Dintr-un copil umil, bun la toate, ţinut de milă de şefii PSD Iaşi pe lângă ei, Alexandru Baltag s-a transformat în tupeistul care l-a scos în şuturi, la propriu, din sediul de pe Ştefan cel Mare, pe Gheorghe Nichita. „Un ins alunecos. Nu are filtre şi toarnă tot ce aude”, îl descrie un coleg de partid. În mod incredibil, recent numele lui Baltag a fost vehiculat pentru a prelua funcţia de prefect sau cea de şef de cabinet al primarului interimar.

 

Alexandru Baltag nu înseamnă nimic pentru politica locală, dar este un studiu de caz perfect despre „monştrii” ieşiţi din laboratoarele partidelor. Pripăşit nu mai ştie nimeni când şi cum pe lângă PSD Iaşi, „lustruia papucii şefimii” sperând să primească următoarea misiune. Copil crescut în umilinţele unui orfelinat, Baltag a ajuns să-şi arăte colţii atunci când cel mai important susţinător al său, Gheorghe Nichita, a fost tras pe linie moartă.

Ca în conflictele din fostul său domiciliu, unde totul este o conjunctură şi interesul decide prietenul şi duşmanul, Baltag a fost luat „sub aripa sa protectoare” de către actualul primar interimar, Mihai Chirica. Copilului de trupă al PSD Iaşi i-au crescut aripi noi şi prin partid se zvoneşte că ar urma să-i fie şef de cabinet lui Chirica.

 

Probleme la şcoală, rezolvate de partid?

Unul dintre vechii membri ai PSD Iaşi povesteşte, sub anonimat, că însuşi Ion Solcanu l-a trimis o dată la Şcoala „Otilia Cazimir”, unde învăţa Alexandru Baltag, pentru a potoli spiritele. Pe atunci în clasa a patra, acesta se lăudase la şcoală, în faţa cadrelor didactice, că este prieten la cataramă cu toţi şefii de la PSD şi că ar fi bine să nu fie stresat pe linie de învăţământ. „Solcanu m-a rugat să mă duc să vorbesc cu profesorii şi să le explic că nu-i nici un fel de prieten cu nimeni şi că nu se poate vorbi despre protecţie”, ne-a povestit membrul PSD.

Alexandru Baltag provenea dintr-un centru de plasament de pe Primăverii, dar, încă de la începutul anilor 2000, deşi era doar în clasa a patra, frecventa intens sediul PSD de pe Ştefan cel Mare. Aici a venit cu o reclamaţie pe vremea când prefect era Neculai Apostol. „S-a dus să spună că educatorii de la centrul de plasament fură cadourile copiilor. Nu era adevărat”, ne-a spus un lider PSD Iaşi.

 

Poza vieţii pentru Baltag (al doilea din dreapta), aici alături de Ponta şi Dragnea. Între timp, a dispărut de pe contul său de Facebook

Preluat de către Nichita

Din cine ştie ce motive, Baltag a fost ţinut aproape şi de către următorul preşedinte al PSD Iaşi, Gheorghe Nichita. Membrii vechi de partid spun că, de multe ori, băiatul era luat în râs: „Îl trimiteam după ţigări şi pleca împuşcat. Îi spuneam să ne caute după uşă şi el chiar se ducea să se uite”.

În timp, Alexandru Baltag a crescut şi a devenit egalul celorlalţi membri de partid. S-a înscris în PSD, fiind sub aripa unuia dintre cei mai importanţi oameni ai partidului, Gheorghe Nichita.

Ce dezamăgire pentru acesta, mai târziu, când au apărut problemele sale cu Justiţia: „În ziua în care Nichita a venit la ultima sa conferinţă de presă, la sfârşitul lui octombrie 2015, Alex Baltag era acolo. A început să ţipe să-l dăm afară din sediu, că ne face partidul de râs. A încercat să intre peste fostul preşedinte, să-l dea afară, şi l-am oprit. A fost un moment jenant, i-am explicat frumos că indiferent ce este, trebuie să aibă puţin respect. Mi-a spus să-mi văd de treabă, că este politolog şi ştie el mai bine”, şi-a amintit unul dintre cei mai vechi lideri din PSD Iaşi, Mihai Popescu.

„Îl cunosc pe Baltag şi i-am văzut evoluţia în timp, trecând de la Ion Solcanu la Gheorghe Nichita, până în prezent. Fiecare membru de partid are o părere personală formată despre el”, a declarat Marius Ostaficiuc, şi el membru PSD.

 

Susţinut de către Mihai Chirica

După căderea celui care l-a susţinut 10 ani, Alexandru Baltag s-a reorientat către Mihai Chirica. „Este un ins alunecos, căruia îi lipsesc total filtrele. Este foarte util un astfel de personaj. Cine ar avea curajul să-i spună în faţă lui Victorel Lupu că este comunist? Sau cine are curaj să-l dea afară din sediu pe Gheorghe Nichita? La nivelul organizaţiei noastre, se cunoaşte faptul că este şi turnător. Dacă vrei să auzi ce bârfe mai sunt sau să transmiţi un mesaj, vorbeşti cu el”, a explicat un membru al acestui partid.

În partid se spune că Mihai Chirica a insistat ca Alexandru Baltag să fie ales între cei 151 de membri ai Consiliului Judeţean PSD, din care a fost eliminat un primar pentru a-i face loc.

 

Minciuna cu mutatul

Mai mulţi membri ai partidului susţin şi că Mihai Chirica i-ar fi promis tânărului postul de şef de cabinet. „Nu este adevărat. Chiar dacă mi-ar propune ceva domnul Chirica, nu aş accepta. Nu caut funcţii. De altfel, am şi plecat din Iaşi de mult timp. Sunt mutat la Bucureşti”, a declarat Baltag. Afirmaţia sa este îndoielnică. Surse din mediul politic au afirmat că Baltag a fost lângă primarul interimar în timpul Revelionului pensionarilor, existând, în plus, fotografii ale celor doi la manifestările din 24 ianuarie 2016.

Ca orice parvenit de partid, Alexandru Baltag s-a ocupat de organizarea evenimentului, fiind „băiatul bun la toate”. Soldatul credincios de astăzi, fără școală și educație, mâine va ajunge „mahărul de partid” care va conduce instituții și va ordine ieșenilor de rând, care nu s-au aciuiat în politică.

 

 

Pentru o „personalitate” ca Baltag se ridică întrebarea care este noima postării pe Facebook a acestei fotografii

Prieten cu toată lumea

Iniţial, Alexandru Baltag şi-a umplut Facebook-ul cu imagini care să susţină ideea unui tip influent: fotografii în magazine de haine celebre sau alături de personaje foarte cunoscute, pentru a lăsa să se înţeleagă faptul că ar fi foarte bun prieten cu acestea. „Nu simte ceea ce oamenii normali definesc ca fiind jenă. Se duce la un tip celebru, îi spune să facă împreună o fotografie şi după aceea o postează, scriind «cu prietenul meu x». Scrie în felul acesta şi oamenii chiar trăiesc cu impresia că ar conta. Nu mi-e clar dacă are bani şi de unde”, a relatat un alt personaj din cadrul filialei.

 

Citește și EXCLUSIV. Fiica lui Zacornea, intrată prin fals la Medicină. Așa a început dosarul DNA la UMF

 

În acest sens, este de notorietate în partid o scenă în care Baltag l-a întâmpinat pe Liviu Dragnea la Iaşi şi i-a pus o icoană în braţe, spunându-i că este adusă direct de la Muntele Athos. „Să vă călăuzească să alegeţi un tânăr la conducerea filialei Iaşi”, i-a spus Baltag.

După ce, în ianuarie-februarie, a început să fie pomenit prin ziare şi pe diferite conturi de Facebo
ok, inclusiv ca posibil candidat la funcţia de prefect, Baltag şi-a scos aproape toate pozele din contul de pe reţeaua de socializare. 

3 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments