Mădălin Voicu, despre dosarul DNA: „Sunt agățat fără niciun fel de vină”

0
55
FOTO: evz.ro
Mădălin Voicu
Deputatul Mădălin Voicu a venit vineri, în jurul prânzului, la Camera Deputaților pentru a studia în continuare dosarul în care procurorii DNA cer reținerea și arestarea sa pentru fapte de corupție, el susținând că este „agățat fără niciun fel de vină”.

„Eu nu vreau să politizez acest caz, că alții îl politizează este problema lor. Eu vorbesc despre o problemă a mea, personală, despre care v-am spus și continui să cred că sunt agățat fără niciun fel de vină. Că putem face speculații, că putem face suspiciuni rezonabile sau că putem avea tot felul de bănuieli, unele subiective dacă nu chiar tendențioase, asta este cu totul altă chestie. Eu mă supun legii în condițiile în care presupun, la fel cum am presupus, că legea este dreaptă, că se va face un fel de ordine. Se va pune în practică statura justiției”, a declarat Mădălin Voicu, potrivit ziare.com.

 

El a adăugat că nu o să roage sau să influențeze colegii, iar în plenul Camerei Deputaților la votul final asupra cererii DNA o să își spună punctul de vedere.

Întrebările voastre, la care pot să am și un răspuns, vin în defavoarea mea. Pentru că eu am un punct de vedere și știu bine ce fac, ce am făcut sau ce nu am făcut mai bine spus. Problema este a instanței, a deciziei pe care o va lua Comisia juridică luni și a hotărârii Parlamentului dacă sunt sau nu vinovat pentru lucrurile astea. Nu am de ce să mă apăr. Nu vreau să îmi construiesc apărare, pentru că în condițiile pe care le știm eu consider că nu am o vină pe care să poată să mi-o impute cineva”, a explicat Voicu.

 

Mădălin Voicu și-a studiat și joi dosarul la Comisia juridică. El este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, toate în formă continuată. Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis miercuri să trimită cererile DNA pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun Comisiei juridice, care are termen până luni pentru a elabora rapoartele.

 

Materialul probator are 19 volume, adică aproximativ 4.900 de pagini, fiind vorba de un dosar comun pentru cei doi deputați.

 

 

 

(Sursa: ziare.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments